A murit tatăl lui Gabi. Ce frumoasă e securişca asta care taie o lume în două! Poate de partea cealaltă tăişul e mult mai limpede şi transparent decît cel împlîntat în partea noastră, unde e foarte întuneric şi întunericul astă sare instant în gît şi înnoadă goluri peste goluri. Şi e genul de gol ascuţit, care sîngerează înăuntru, omul ajunge aşa de greu la el. E foarte ciudat sentimentul de amărăciune, că nu pleacă, că nu e fragmentat, cred că asta e foarte dureros la el, continuitatea. E foarte aiurea să-ţi fie milă şi să stai cu mîinile, cu vorbele, cu afecţiunea în faţa unui trup mort. Încercarea de-a fi alături e bună, io cred că e foarte bună, dar suferinţa trebuie să conducă întreg cortegiu. Un om drag care-a murit pleacă foarte foarte greu. Gabi nu poate s-o întindă, ea trebuie să stea pînă la capăt. Draga mea Găbiţă
Uneori mi-e dor de tata, dragul meu tată şi pe care l-am uitat de parcă numai prezentul ăsta trebuie să conteze. Însă tata e viu şi lui îi place felul ăsta în care se simte briza vieţii şi toate preţurile pe care le-a plătit pentru călătoria lui. Mama a rămas pe mal, am rămas şi eu s-o ţin de mînă, e foarte greu să alegi, dar uneori alegi partea vătămată, aşa ca un fel de protest pe care numai un copil, oricît de bătrîn ar fi şi copilul, îl poate ridica împotriva părintelui care alege altă casă, altă viaţă. Asta este, prietenia mea cu tata s-a sfîrşit, contează doar că omul de azi e foarte diferit de cel de atunci, asta face să doară mai puţin. Dar bine că trăieşte, că poate să-mi fie ciudă pe el, bine că-i Aici...