Vorbitu

Am cunoscut odată o fată teribil de frumoasă. Mă uitam la ea pur si simplu, apoi mă uitam la ea în sensul s-o mulţumesc, să-i fac cadou ascultatul meu, dar mai ales mă uitam pitind, adică în spatele privirii, felul meu tăcut de-a fi. Tăceam în faţa ei cu orele, în faţa gurii vorbitoare- foarte fermecătoare- cum se desprindea de restul feţei. Avea buze bine fixate, conturate milimetri întregi de-o parte şi de alta a gurii, buzele groase sunt foarte interesante. Vorbeau buzele groase şi eu mă holbam. Avea chef si povestea mult. Multe din cele pe care le povestea se transformau din întîmplări în Povestite, uitam de-a dreptul că întîmplările veneau din ultraurmă, dinaintea povestirii, şi că se întîmplaseră independent de vorbitu, dar degeaba, erau rostite şi se umpleau de duhul rostirii, erau contaminte. Deşi lucrurile mă interesau, chiar mă pasionau, eram foarte mulţumită că se potriveau la fix cu frumuseţea gurii. Tăceam şi mai tare. Mă uitam la gura ei pentru că era frumoasă, apoi pentru că vorbea aşa diferită de-a mea. Din cînd în cînd mă puneam în spatele gurii vorbitoare şi încercam să vorbesc cuvintele mele cu ea. Simplu de imaginat, greu de făcut. Veneam la loc. Pentru că rostea lucrurile interesant, ele ieşeau şi mai palpitante. Dacă n-ar fi fost o gură frumoasă vorbind lucruri curioase şi vii, aş fi rămas doar pe măsura tăcerii afişate. Dar aşa, eram mult mai densă, eram plină de viaţă şi impresionată în spatele tăcerii. Fata era înaltă, apoi, după înălţime, venea pielea ei, albă şi destul de transparentă. După silueta bine proporţionată, venea verişoara mea Adina, studentă la drept. Dar fata asta nu era Adina, era doar o subţirică şi-o înaltă. Îmi ţineam obrazul sprijinit de mînă şi marea parte a caracterului în spate. În definitiv tăceam pentru că ascultam. Dar şi priveam. Priveam Vorbirea direct în faţă. Şi din cauza asta mă dureau la maxim ochii. Pentru discursul plin de exclamaţii şi gesturi, eu mă ridicam pe ascuns în picioare şi lăsam să cadă expresiile, să cadă pe locul unde stăteam eu, după aia le întindeam ca pe nişte fiinţe somnoroase în paturi invizibile, aşezate fix lîngă mine. Mai dă-mi cuvinte, fată vorbitoare

după ce e exprimată, vorbirea cade răpusă, şi întîmplarea sau starea de spirit îşi recapătă independenţa