Cînd m-am trezit aveam o frunzuliţă de aur pe limbă. Am ronţăit-o ca pe-o mască de oxigen, cranţ cranţ. 

Eduard spune "cînt pe pisică" şi în timpul ăsta bate uşor cu degetele pe spinarea slabă. 

M-am tuns iar. Ajunsese departe numărătoarea părului, avea multe cifre, asa că într-o bună zi m-am întors acasă cu părul de-o cifră. Dar Eduard s-a supărat. A zis că am păr de prinţ. Să mă spăl pe cap ca să se facă iar de prinţesă.

Am mîncat foarte mulţi cai fini de tracţiune. Sunt destul de mici şi i-am mîncat mai mult din inerţie. Dar într-o zi mi-am simţit burta, picioarele, mîinile întărite.

In cadă. Frec copacul de plastilină din talpă cu periuţa. Rămîne în locul lui o gaură în care îndes spumă.

E relaxantă doar o parte a corpului şi înlăturat restul. Cînd citesc ies în evidenţă unghiile şi degetele şi atunci creatura şi măruntaiele trebuie să se îngrămădească vii în nişte unghii cu lac.

La cinci jumatate dimineaţa aerul de-afară e rece şi subţire ca secundarul din oţel inoxidabil. Stau în răcoare si ţin noaptea pe cap ca pe-o coroniţă. O vrabie îşi dă drumul din copac iar creanga se întinde în urma ei de parcă curge dintr-un tub de gel. Gîndurile sunt subţiri ca acul, atîta se poate, o împunsătură în dreptul imaginilor care se perindă.

Cîteodată văd în oglindă vîrsta care mă aşteaptă. În loc să mă supere, mă înveseleşte. Pare că e altcineva în fracţiunea aia de secundă, dintotdeauna mi-am dorit să se vadă ceva diferit în oglindă.

Încercînd să apuc cu mîinile Aici se deschide, scris pe spate, ca pe feliuţele de brînză topită înfoliate, nimeresc o coastă, trasă pînă la capăt probabil n-ar mai putea mînca nimeni corpul.

E curios un copil mic să sforăie. Cînd totuşi o face, sforăitul lui pare că iese dintr-un bănuţ sau un ac cu aţă.