Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

duminică

Venetica...




"Eu sunt o orfana, singura; totusi pot fi gasita pretutindeni. - Eu sunt una, dar opusa mie insami. Sunt un om tanar si om batran totodata. N-am cunoscut nici mama nici tata, intrucat trebuie sa fiu scoasa din adancuri asemenea unui peste. Sau intrucat cad din cer ca o piatra alba. Hoinaresc prin paduri si munti, dar sunt ascunsa in locul cel mai launtric al omului. Muritoare sunt pentru oricine si totusi nu sunt niciodata atinsa de schimbarea vremurilor"- citat din alchimie, dedicat de mine unei farmazoane vechi de cand lumea, sau nu...


Lucrurile pe care le simt cu narile mele, lucruri de parca numai coborate pe cele doua trompite cu guri rotunde ar putea sa existe. Si imi vine pentru toate aceste lucruri sa inventez cuvinte noi, cuvinte poftitoare cu brate lungi si mangaietoare care sa le conduca si sa le iubeasca in lumea mea. Sa se poarte ispititor cu ele, sa le vrajeasca dansand cu ele in jurul cuvintelor aromate si radacinii de piper alb, dormind frate si sora sau sora si sora in tamplele lor de iasomie si solemnitate, pastrandu-mi-le captive. Sa vada ele lucrurile ca eu stiu sa ma ingrijesc de fiintele lor, fie plapande fie ucigatoare. Gura mea imensa le inghite pe toate si se infrupta din toate sau le hraneste pe toate, oare mie imi place sa iubesc prosteste? Si inventez cuvinte noi si vii pentru toate lucrurile care brusc ma seduc, de parca seducerea ar fi o arma care se declanseaza brusc in toti creierii si in toate inimile, mele, aceste cuvinte le numesc eu carnavalice sau monstruoase, altele vechi si intelepte de cand lumea, tati spirituali ce stau in afara timpului, poate inauntrul turnului din lapis, in omul strabun si chipul lui Philemon, acolo unde se nasc ganduri ce coboara pana in sufletul veacurilor, iar apoi fiinte noi si intregi, inteligente si domestice, sau nu, zi de zi, sa nu uit ca nu sunt singura, ca traiesc alunizata pe cineva. Dar poate toate acestea nu sunt intamplatoare, poate sunt lucruri spre care eu ma indrept involuntar, chemarile lor ordonatoare se coboara in surdina mintii mele, acolo unde domneste inconstientul, acolo de unde, ca o dominatoare acvatica cu picioare si cap ea, isi trimite viata prin unde si vuiet.
M-am imbracat cu o rochie de fiinta uriasa si hipersensibila asa cum am vazut-o imbracata pe Emilie Floge, sau poate ma imagina visul meu cum stateam intinsa si imbracata in acel imens clopot inflorat, reform dress, si cum o fata pitic incerca sa se catare pe mine pentru a-si pune manuta pe inima mea. Era sora mea dintr-o alta viata ce urca spre mine, frica si neindraznirea ei ma faceau sa ma simt toleranta si buna, voiam s-o ocrotesc, dar poate era prea tarziu, poate eram uriasa prea tarziu, sau eram uriasa pentru ca intre noi doua stateau aproape zeci de ani? Neputincioasa in toata imensitatea mea textila, cauzand-o si pe cea trupeasca, eram fericita imbracata in acea rochie inminunata, de copac al vietii, de femeie extrateresta si senzuala.
Si imbracata in rochia de extraterestra ma comportam ca o gazda sfioasa cu lucrurile poftite de mainile lungi si tremuratoare. Mainile tremuratoare se urcau pe gaturile "printeselor razvratite cu nas acvalin", mainile cuprindeau corpurile egolatre ale "matroanelor matusalemice" si "miresmele lor de Levant femeiesc", mainile tremuratoare stateau supuse pe langa trupurile de barbati adolescenti ce tineau in buzunarul sacoului statuete slabanoage din trup negru, din falus negru, statui ale vulnerabilitatii masculine, apoi se faceau albe si delicate insotind ochii cititori din cartile verzi. Mainile lungi tineau in ele copilasii mici nascuti de ingerii perechi perechi in acea lume, fericita. Stateam imbracata in rochia plina de flori a barbosului in mijlocului lucrurilor mele, ale mele de-a binelea pentru ca odata chemate sau momite in lumea mea ele deveneau pline de mine, in mimarea solicitarilor vedeam cine imi raspunde si cine nu, cine recunoaste sau cine tace. Ma intrebam cateodata oare eu sunt caraghioasa in plin avant al lumii mele, oare pe mine o sa ma inghita cineva vreodata, oare o sa misune pe gatul meu zvacnit in toate venele lui fierbinti mana lunga si mangaitoare a cuiva?
M-am indragostit pe rand de atatea lucruri, de unele am uitat complet de parca n-ar fi existat niciodata in viata asta cu care imi vopsesc unghiile rosii si pleoapele verzi, sau in care ma urc in tramvaie ori scartai usa librariei Carturesti, de parca m-am intersectat temporar cu ele, in plina viata a mea, foietajul asta care ma lasa sa scriu aici, intinsa pe pat langa Zenobia care isi astupa gura si asa mai departe, bucata asta de viata din piele de chagrin pe care, hai! c-o citim impreuna cu prietenii, cu rudele, cu bunicii imbatraniti, cateva lucruri care au pierit parca fantomatic in momentul in care au intrat in viata mea, oare viata mea le-a primit cu o seductie ucigatoare? Poate ele eu fost fiinte cu corpuri din fum si ceata, poate doar ochii, barbia si buzele lor rostitoare aveau puteri, poate din cauza asta am crezut ca ele exista de-adevaratelea fara sa ma gandesc la nimic altceva, poate ele m-au visat pe mine, nu stiu. Dar mie imi plac toate acele lucruri ireale si neverosimile pentru care trebuie sa ma pisc de-a binelea in sinele meu tacut si secretos, toate acele lucruri pe care poate le-am visat cu ochii deschisi spre lume, dar adanc infipti inauntrul genelor, unde lucruri hipnotizatoare isi desfasurau corturile si bratarile zornaitoare. M-am indragostit de lucruri ca sa le pot adormi pentru totdeauna, au murit in mine cateva vieti de moartea carora eu ma sperii acuma, prefer de fapt sa nu ma gandesc prea mult la moarte, eu nu am vocatia distrugerii. Sau eu am vocatia distrugerii, dar poate e atat de indulcita in infiorari si visari feminine, ca inoata pe vecie sub carcasa celor mai indepartate adancuri, pe care, daca ar fi sa mi le inchipui trupeste, mi le-as inchipui in talpi. Si daca pulsiuni stranii si periculoase se scalda in talpile mele, eu nu stiu sa le simt pentru ca eu cu talpile apas pamantul si astfaltul si barbatul. Calc in talpi pantecul lui alb si ma simt stapana lui copilaroasa, ma simt prima fata care calca pe el, si e bine.
Cu papusile din ochii mei ma uitam la ei, cu pupilele mele dornice de intelepciuni si adevaruri puneam imediat la cale locuri in care sa ne putem atinge, cu sfori intinse din irisii mei ma scoboram in puterilor lor, puterile lor de oameni vechi, vii, inteligenti, si deveneam si eu mai puternica. Am cunoscut o femeie veche de cand lumea, sau poate o calugarita salbatica, pe ea am iubit-o dintr-o data pentru ca pe mine ma seduc irevocabil lucrurile vechi sau misterioase, iesite ca niste naluci ori din campuri verzi, elvetiene ori de sub canale, lagune si atlantidele lor, de sub povesti de dragoste negre. Dintr-o data asa cum iubesti orice lucru important care iti iese in cale doldora de secrete si explicatii, dintr-o data avand simptomul intuitiei care pe loc te convinge de dublii, de parteneri, de muze, de ingeri, de invatatori. Ei devin presimtiri care te invaluie de indata, de care te atasezi, in care te cuibaresti intr-o simbioza hranita in primul rand de tine. Si tocmai de-aceea sau poate fara nicio cauzalitate, e tocmai natura lor sa existe mai degraba sub forma fantomelor, departarilor, femeilor extraterestre, ideilor. Iar distanta (fizica sau de timp) le face si mai adanci. Ele sunt in primul si in primul rand o energie. Si tu o imbratisezi pentru ca odata, vreodata o sa te culci in carpele ei, o sa-ti faca pat in carpele din ea si-o sa te legene nani nani si asa mai departe. Invatatori pentru ca ai impresia ca iti vorbesc despre ceva ce tu stiai de mult, ceva impacat si impaciuitor, linistitor, acel stiut adormit in tine, adevaruri, pentru ca se muleaza pe fiinta ta cea mai intima. Si cand vorbesti de ele, de lucruri, nu poti vorbi decat patimas, nu in transa, doar patimas si inflacarat. Asta, daca iti sta in fire inflacararea...




2 comentarii:

ruxces spunea...

prin urmare, ramin valabile traseele intiatice propuse, la o adica, in laguna, cind fi-va sa fie!

foxy spunea...

traseele initiatice raman, iar presimtirile incep sa se iveasca

de-abia astept "insotirea" ruxcesei