Cum să ierți și cînd să te oprești și să nu mai ierți niciodată? Să spui te iert și chiar să simți că ierți, în burtă și în cap deodată, că ține de înțelegerea ta felul în care zici te iert, să-ți fie oare frică că omul iertat se va obișnui cu înțelegerea ta și va greși din nou, că va trece repede cu vederea lui ce ți-a trebuit ție ca sa ajungi să zici, în cîte feluri se poate? Sau să privesti altfel, că bucuria de a-i fi înțeles greșelile îl înseninează în așa măsură încît va fi veșnic pătruns sau recunoscător iar tu vei fi bucuros de înduplecarea simțită, și petrecută în jurul gîtului ca două mîini?! Sa te gandesti in sensul intalnirii bunavointei umane cu patima slabiciunii, sa accepti ca lucrurile opuse pot sa se uneasca in cea din urma, ca acolo unde exista o adancitura trebuie sa se gaseasca cineva s-o coboare, umpland-o? Sa fie iertarea prilej pentru celalalt sa se gandeasca de la inceput, de la zero la sine? Sa fie iertari dedicate unor greseli enorme cele care sa salveze, nu sa salveze, sa apere si sa calauzeasca? Daca ai facut rau in masura in care ajungi sa vorbesti de iertare, inseamna ca trebuie sa se schimbe ceva in tine, cand greselile facute dor un timp lung inseamna ca ceva in tine n-a fost bine. Oamenii vor gresi pana vor intelege ceva din asta. Nu vorbesc de toti oamenii, nu vorbesc de oameni in general, oamenii in general se comporta la fel, eu vorbesc despre unii oamenii, ei, ramasi in urma delicatetii umane care se incalzeste singura, adanc in ei, oameni buni peste pacatele si erorile traite, oameni de se spune ca-s slabi si nepunciosi, ei trecand mereu poduri, prevestind caderi, oameni ce nu stiu ca suntem si ingeri si demoni deodata, ca nu exista rau fara bine. Oamenii nu vor mai gresi daca schimbarea s-a intamplat in ei. Nu vor mai trai pe muchia de cutit a insanatosirii temporare, nu vor pacali prin reveniri scurte, inconstiente, in locul retinerii si reprimarii, sub pliscul inchis al tentatie vor fi clipe linistite si caldura plina a revelatiei, oamenii nu vor mai gresi daca se vor schimba. Dar oare sa ai incredere ca sunt astfel de oamenii, ei, cei pe care ii ai in vedere vorbind despre iertare si greseli? Pai sa ai incredere, daca asta e felul tau de-a fi, increzator si vesnic optimist. Sau exista ei oamenii sub o constrangere a astrilor si a destinelor care nu ii scuteste niciodata de caderi si greseli, oare e o lupta moarta din start? Dar chiar si asa, poate destinul lor nu cunoaste destinul tau de iertator, poate e un fel de destin ce poate fi induplecat. Stiu, uneori, deznadejdea poate transforma intr-atat omul incat el ramane stana de piatra pentru vesnicie si nu prea se mai poate face mare lucru, stiu ca oamenii pot ajunge dezamagiti ca ceva in ei se potoleste pe vecie, ingaduinta e un foc. Rana e in multe forme, una e impietrirea