Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

luni

Sonia




Sonia m-a obisnuit cu schemele. Avea o schema pentru orice. Cand explica despre Jung si teoria normalitatii, despre Freud si atitudinea lui esential reductiva, cauzala, construita in cabinetul medical, criza omului modern, iar Jung, mostenirea colectiva si impersonala, religia din om...eu ma gandeam la numarul de tigari pe care le fumeaza, ma gandeam la itinerariile alese pentru plimbarile ei nocturne. Oare fata asta a facut vreodata dragoste adunata si-nfasurata cu totul, protejata in secretul mintii mele, gandurile erau doar ale mele, obrajii se inroseau totusi. Dar oare era frumos sa mi-o imaginez incolacita in jurul gatului unui barbat cu limba sasaita in gura lui facuta din caramizi si pietre albe? Sonia, ziceam c-o voce invizibila, omul nu e doar spirit, profunzimea lui inseamna si trup, unitatea inexplicabila a omului vine fizic si sufleteste, barierele sunt puse de om, are nevoie de ele sa inteleaga, trebuie ca ce se aprinde in suflet sa se consume si organic. Era si ea un ganditor organic sau nu era? Ma gandeam sa-i ofer un cadou care sa o surprinda sau s-o faca sa zambeasca. Ma gandeam ca timpul petrecut cu ea era mult prea important pentru mine si atat.
M-a obisnuit si cu plimbarile. Imi spunea ca plimbarea e primul pas pentru un viitor al trecutului. Pe aleile din spatele Observatorului Astronomic, pe langa casele vechi de pe Lascar Catargiu, obisnuiam sa trecem tacute, oare bizare, indulgente una cu tacerea celeilalte. Sonia creiona. Avea un creion din grafit uleios si un carnet de notite, ma gandeam daca teoriile ei optimiste trebuiau validate si in conditiile unor coordonate grafice. Nu indrazneam s-o rog sa deseneze, mie imi trecea prin cap ce-ar fi sa ma deseneze, dar taceam, taceam mult cand eram in preajma Soniei. Plus ca ea nu era artista, ea era un om riguros, serios. Stand, cu fata la ea sau la mine, imi imaginam capul ei ca un oras Shangai modern, plin de pasaje si autostrazi suprapuse si intersectate, o structura impresionanta trasata chiar de ea insasi in una din filele carnetelului, greu de cuprins. Poate asta o facea sa fixeze mereu punctele principale in legatura cu ceva, fie un drum pe care trebuia sa ajungem, fie o schema psihanalitica, fie ideile de la vreo conferinta.
Locurile de unde se intorcea Sonia erau colocviile, conferintele, prezentarile. Intoarsa de la vreun colocviu pe tema Eliade, sa zicem, imi povestea despre personalitatea acestuia, eleganta si dragostea vie pentru idei, lipsa lui de afectare si calitatea generoasa de a asculta atent si neabatut, despre cursurile lui tinute intr-o forma degajata, fara tinuta ezoterica ori initiatica, ca era interesat de miscarea hippie, in cele din urma important era sa imi cumpar jurnalele. In jurul ideilor, imi povestea de obsesiile arogante ale lectorului conferintei pentru traducere exacta din niste studii, exigenta si incapatanare ce zdrobeste spiritul ideilor ducand la o prezentare fortata, treaba care nastea revolta prietenei mele. Imi vorbea de entropie. Pleca si cautam termenul in dictionar pentru ca imi era strain. Ajungeam sa-mi bat capul in seara aia cu teoria informatiei, descopeream informatia ca factor ontologic care poate deveni a treia cantitate fundamentala a Universului pe langa energie si materie, cibernetica, de la teorie ajungeam la informatie genetica. Eram entuziasmata si-n momentele in care o stare de multumire ma cuprindea, o intelegeam mai bine pe S. A doua zi ii ziceam de-un scenariu, nu unul exact, mai degraba unul stilizat, ma simteam cea inedita. Ii vorbeam de bazele azotate si inventam povesti. Ma privea surazatoare, ma autointerogam atunci daca cu suficienta omului care...sau pur si simplu din placere. Sonia era exacta, precisa, eu eram amorfa. Ne contraziceam pe tema asta, ii sugeram sa renunte la organizarea ei precisa pentru ca atrage atentia timpului si se trezeste in lupta cu el. O sfatuiam sa ia parte cu mine la starea imprecisa, nedeterminata, dezorganizata. Astfel puteam fi cu o anume usurinta mai libere.
Bazele noastre azotate urmau in felul urmator. Adica coduri ce ne compuneau, dar care in acelasi timp ne deveneau mesageri si translatori lumii inconjuratoare: adenina noastra era Agitatia, consideram ca trebuie sa fii agitat ca sa intelegi, sa intri intr-o stare de nervozitate constructiva care sa nu-ti dea pace si care sa te insufleteasca, placerea gandului care te munceste cum spune Mihai Sora, sigur, a nu se confunda cu vreun soi de vitalitate tiranica, nu, vitalitatea blanda. Guanina era tradusa in Gravitate, noi eram fiinte grave, paseam in investigari si cercetari purtand capa unor gnostice imperiale. Citozina o infasuram elicoidal in jurul Contaminarii, noi doua existam contaminte de duhul informatiei, un ax comun care ne permitea sa cercetam infinit. Iar timina era Trivialul, punctul de unde ne puteam intoarce inapoi, desfiintand si trecand in derizoriu orice afectare exagerata, ne excludeam din Totul cel mare, in fine, gandeam eu ca aceasta este solutia pentru libertate. Si luand in calcul si erorile pe care le faceam-copiind structura interna in reprezentari externe-ne autodesemnam, razand, Sonatele.

Mi-e dor de Sonia. Nu mai dau de ea sonia oare eu te-am visat?


4 comentarii:

ruxces spunea...

sonia deseneaza si povesteste, iar foxy scrie despre sonia. dar despre ele amindoua, impreuna desenind si povestind, cine va scrie?

FTJ spunea...

acizii ribonucleici vor incropi ceva, in emisfera dreapta a celei ce se intreaba

asa ar vrea cele doua

ruxces spunea...

ce faceau sonia si foxy cind erau fetite? erau una si aceeasi? s-ar putea.

FTJ spunea...

hihi


foxy scrie de zor sa raspunda pe blogul mesmeic

cand era mica, foxy n-o stia pe sonia; a cunoscut-o mare fiind