Burta de dragoste

care se intinde de la sânii de lut portocaliu pana la un brâu cusut cu mărgele catifelate, colonii luminescente de aripioare lepidoptere prinse pe oasele iliace, sunt o statuie frumos colorată, cu obraji minerali, imbujorati cu oxizi de carneol, cu gene lucioase din onix importat in urma unor dislocaţii intense ale scoarţei terestre din Brazilia, cu ochi albastri de topaz in care bombardarea cu raze gamma provoaca priviri electrizante si cu o inima de cuart ce cristalizeaza intens in golurile existente uneori intre bătăile cardiace ingreunate, bătăi intretinute in cămăruțele aparatului cardiovascular, captusite pe interior cu fibră caldă de rocă magmatică. Statuie frumos colorata pe langa marginile translucide din titanit, dar cu o burtă de lapte dospita miraculos, se pare, in mijlocul țesuturilor cristaline din calcedonie, aceasta inseamna un copil foarte mic inauntru, care face spectacol si valuri, oamenii privesc curios la excesul de viata al statuii din rocă dură

plutesc de zor prin camera mea galbena, imi intind picioarele intr-un triunghi de bucurie, ma rotesc in continuu intr-un con de lumina, sunt plina. nu stiam cum e sa fii plina, cineva strain de tine sa te umple, sa te bolborosească si sa te zvârcolească, sa te vălureasca. nu stiam cum e sa fii nava spatiala cu pereti de creta, nava a unei fiinte neaterizate, plutitoare in interiorul scoartei terestre de piele si carne, care te invata sa stai cuminte si sa nu te gadili cand ea deseneaza

vino, fiinta mica, cu degetele tale mici, hialine, vino sa te iubesc, timpul meu e impachetat de ceva vreme, sta impaturit intr-o valiza pe care o tin la subsuoara, ma plimb pe strada, barbatii ma urmaresc cu privirea, le fac semn si ei inteleg ca nu mai pot face dragoste, atunci se transforma in corali pietrosi arborescenti, cu brate ce poarta polipi urzicatori cu tentacule, cu schelete din carbonat de calciu sau calcar care nu mai pot provoca sarcini electrice in cristalele statuii; mai departe ajung la femeile cu corpuri durdulii care ma privesc de pe marginea unor banchize, curioase, vor sa imi atinga buzele rosii, sa piguleasca din margelele catifelate care stralucesc nespus de frumos sub discul de meduza solara, sa ranjeasca cu ele lipite de dinti ca niste tiganci obraznice, sa ma tina de mana in Drumul meu, ele recunosc acea valiza pe care o car de zor dupa mine; altele imi fac cu mâna pe care si-o inalta din gherghefurile in care cos mesaje de imbarbatare, de alint, cu margini taioase in care sunt tivite povesti infricosatoare de suferinta fizica si care imi capteaza respiratia, respiratie care se intinde in albusul cerului ca o panza de paianjen, o trag inapoi si ma infasor cu ea, sunt un fluture capturat si merg mai departe; copiii privesc desenele de creta colorata care se deslusesc pe peretii mei interiori, desi sunt inversate, fetele mici se apuca sa le imite pe culoarele de beton dintre blocuri


la final o sa despachetez timpul ca pe-o albitură fină si deasă pe care o sa ma intind, tesatură cu găuri mici, mici de lumină unde o sa astept sa aterizeze deja iubita supernovă