Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

luni

Nu stiu ce titlu

Cineva a vrut sa ma intoarcă cu cheiţa care atarna pe spatele pustiu si gol, s-a auzit o usoară pocnitura de piele, ma deschisesem. Mi-am intors privirea spre băiatul care ma privea cu curiozitate, i-am facut semn sa se apropie cu gura lui frumoasa de mine, sa-i soptesc cateva vorbe, aveau sa fie descalecate de ropotul dinauntru, pieptănate si imbăiate, cu cingatori moi de mătase galbenă care sa-l infăsoare, legat sa-l pot inghiţi mai bine.
Dar stateam intinsă, fixată in suruburi cu tije cilindrice din tulpine de flori, cu respiratia desperecheată, cu imprimeuri de lună olivină pe arcurile amortite de vertebre si n-aveam puterea tuturor vorbelor pe care stiusem sa le rostesc odată, vorbe care pe atunci impăiau aerul cald sau nespus de fierbinte dintre gura prea vie si privirea crăpată ca o fereastră a baiatului, care pe atunci se lipeau de urechile cu ceaţă ale camerelor de elixir infundandu-le. Corpul impotmolit si uscat al aerului cu toate tesăturile si organele lui transparente oprite din Timp ne lăsa brusc in afara, sa curgem odata cu orele, inchisi in afara cuvintelor cu cercei si buze stralucitoare sa curgem cu corpurile noastre consumatoare de viată si de dorinte păienjenite, consumatoare de atata suflare, de caldură, de lichide cu zimti de aur. Peretii rotunzi ai aerului reduceau la tăcere măreaţa mea rostire, de-a pururi aparţinandu-mi, se forma acolo, inchisa si palpaitoare, intr-un glob de cristal amestecat cu vid, cu peisaje cu ninsoare. Desprinsă de mine se strica de cap, n-avea putere, se ineca, se sufoca, isi lipea buzele aprinse de peretii reci ai vidului, se văita si jura razbunare cu ultimele ei puteri, se arcuia cu ultimele ei resurse cu ultimele ei coapse cu ultimele culori palide si vocalize, vijeliile de ninsoare albe, vijeliile de cuvinţele negre se răsturnau cu susul in jos si porneau curenţi puternici care-mi smulgeau rochiile cu desene batiale, trăgându-le inăuntrul globului, depunându-le ca flori si coroane pe mormântul vorbelor in sfarsit moarte; atunci incepeam sa plutesc nedorind sa ancorez corpul meu usor, nevrand niciodata sa ajung propriu-zis undeva anume, dar mintea mea iar iscusita impingea corpul spre burta din caolin rece a aerului, la inceput ma loveam usor, pielea mea din dantela calda se inrosea usor, se faceau rotiri cu mine deasupra, cu mine dedesupt, serpuitoare pieile mele, stiau si se prelingeau si o luau mereu de la capat luptand pentru opera vie a navei din portelan alb, din carne si timpane, din roci, din camere si atrii, volum si inaltime, punte, ape subterane, ape violete fara catifea, frica frica frica, temperaturi ridicate, temperament; stateam lipite, ca doua siameze, eu si vorbirea mea, lipite printr-un perete rotund cu coloane de aer, una alba si moarta, alta vie calatoare goala invinsa muritoare dureroasa cu coloane din timp sa nu se scufunde, sa nu-i fuga pamantul de sub picioare, sa nu ramana in calatorii pe care nu le doreste, pe care nu le intelege, calatorii in care ii este frig la picioare iar oasele iliace se strang invinse de-un vant vesnic cu canale pline de măduvă moale;
Cineva a vrut sa ma intoarcă cu cheiţa care atarna pe spatele pustiu si gol, s-a auzit o usoară pocnitura de piele, ma inchisesem. Baiatul cu gura lui prea frumoasa era in siguranta

Un comentariu:

ruxces spunea...

cheita si pocnitura de piele sunt speciale...