După ce am umplut cu plîns ochii de pluş mi-am innodat din mîini foarte lungi coșărci pe care le-am ținut sus si cand i-am închis ochii s-au strîns, s-au strîîîns, şi din ei s-au făcut două băltoace mici si sărate in care siluetele lacrimilor mele au înotat fără coadă; după aia am privit mai atent şi am văzut că se poate vedea, se poate vedeaaa prin băltoace, că pe fundul lor stau ferestre cu ochiuri pătrățoase în care pielea gri a lacrimilor se vede în reflexii strălucitoare; după aia m-am gîndit să beau băltoacele cu peştişori, ca să inchid ferestrele, să nu se mai poată vedea. Lacrimile, sărate sau nesărate nu fac gîl gîl ci pur şi simplu se lipesc cu scheletele lor mici pe cerul gurii. Şi m-am uitat în oglindă să văd dacă înțepăturile lor uşoare sîngerează şi atunci în cerul gurii mele scheletele îşi depuneau miile de icre transparente, atunci m-am speriat şi am închis repede gurița
When me they fly, I am the wings (Emerson)
Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile
duminică
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 comentarii:
frumos mai scrii! am sa revin. felicitari!
hei, mulţumesc, să mai revii atunci :)
uite ce inele de lemn la tine
:) da, inele, povesti... de toate la mine ;)
pielitele lacrimilor! ay, jeni, exista si pielite ale pielitelor...
dacă lacrimile au pieliţe înseamnă că undeva se găseste şi sîmburele lor
plângea de sus un plâns cu peşti? şi chiar aşa, când se întâmplă, ce să faci? să-i laşi pe uscat?
nu, nu cu peşti, ci lacrimi în format de peşti. şi odată căzute, rămân în schelete. fără bretele ori simţăminte
schelet de lacrimi, uuff
sau scheletuţ
Trimiteți un comentariu