Metehne

Cămăruţele calde s-au deschis şi metehnele s-au oprit să se odihnească şi inima a coborît iar sub apă, şi s-a făcut înfundat şi-n înfundat era foarte linişte şi apoi după o vreme metehnele au început să se umfle ca mîinile de om după ce stau mult într-o cadă cu aburi şi eu am zis că sunt foarte curajoasă şi vreau să cobor după metehne, să le văd cu ochii mei, şi am coborît ţinîndu-mi respiraţia dar nu era o coborîre dintr-asta, acolo în apa în care se înfundase inima ochii nu mi se deschideau, şi cu ei închişi sub apă ceva mă gîdila rău tare, ca o urticarie sub ochi aveam, şi parcă mi se lărgeau pleoapele, erau, aşa, lăbărţate, şi mi-era frică să nu-mi iasă din culoarea ochilor în apă, şi nu puteam să pipăi ca să ştiu ce se întîmplă cu adevărat, că mîinile le foloseam ca să-mi ţin respiraţia, mîinile le foloseam ca să-mi ţin gura închisă, aşa se coboară după metehne, cu ciocu mic, şi pielea îmi murea şi unghiile mi se făceau din bombate drepte şi genunchii se pleoşteau şi atunci am luat o gură din aerul pe care îl aveam de rezervă, în poşetă, şi din gura aia de aer mi s-a făcut un dor de-Afară, şi am ţîşnit c-o nerăbdare, am lăsat bîjbîiala, am lăsaaat-o, şi în gura închisă am zis, aşa de încet, ca să nu se audă, deşi eram cît de cît în siguranţă, am zis cît să se lipească cuvintele de cerul palatin, să nu coboare-n corp, am zis că nu mai mi-e frică de pasiunile prosteşti, că or să se înfunde de la sine, că inimia aia care coboară cu ele într-un înfundat se întoarce singură, că de-aia de fapt şi coboară, ca să mă scape de ele, ce bine, ce bine