Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

sâmbătă

Scrisoare pt. micadina

Am rămas cu întrebarea ta în cap, ce să faci cînd eşti dărîmat, m-am tot gîndit la dărîmare, am văzut-o cu ă şi î-ul ei, am simţit că scrii din vizuina ei, şi m-am gîndit la minedărîmata deşi în momentul ăla nu eram deloc dărîmată, dar m-am gîndit. Mi-am amintit bine de momente cînd eşti cuprins de-o stare nestare, ca o injecţie uriaşă şi transparentă care infuzează analgezic în corpul tău, corpul e tare, corpul e un maxilar umflat după o rezecţie, un corp în care sîngele e bîrnă, şi alarmarea dinăuntru zbîrnîie dincolo de pielea întărită, lutoasă. Şi stai pe marginea patului, nemişcat, încercînd să pari normal, să pari normal deşi nu te priveşte nimeni, pentru tine, ca şi cum o aparenţă salvată chiar ar putea înlocui realitatea, dar de pe marginea patului mă ridic şi şterg praful, ce bine e să mă apuc de treaba asta, să şterg bine bine praful, să iau fiecare carte în parte, s-o ridic şi să dezlipesc dunga de praf lăsată de cotorul ei pe mobila neagră, să mişc cîrpa uşor, să nu scot niciun sunet, sau sunete mici, ca şi cu cum cărţile ar fi dinţi dureroşi, care vibrează, cînd sunt dărîmată să mă comport cu lucrurile ca şi cum toate ar fi în gura mea, din gura mea.
Acum e puţin diferit, posed o trompetă de nouă luni, un cărucior galben care cîntăreşte 15 kg, un vîrtecuş din cap pînă-n picioare, trează şi de pază, corpul e viu, e foarte colorat, izbucnesc scîntei în mine n-ai idee, sunt gîdilicioase, nu se vede dar sunt precum un cub pe dinăuntru, niciodată faţa galbenă nu e completă, niciodată faţa albastră nu e completă, pocnesc neîncetat pivotii coloraţi. Dar la ananghie mă agăţ de gîtul lui S, ating cu palma ceafa lui moale şi e un secret că pentru mine e o bîrnă de care mă ţin strîns, e un trunchi de copac, şi cu cît îl ating mai fin, cu atît mai strîns mă ţin de bîrna mea, mă sprijin de gîtul lui ca de un perete, asta fac, şi nu zic nimic, nu scot un cuvinţel, cînd sunt la ananghie nu zic nimic, nimicuţa, robotesc, robotesc, cercuri de singuranţă din cîrpa de praf, din unghii tăiate scurt scurt, din rufele scoase din maşină şi băgate iar, cercuri de siguranţă din rufe spălate impecabil, şi aşa mai departe. Şi dacă se întămplă să îmi petrec noaptea plutind în derivă, îl rog pe S să mă îmbrace gros gros, cu şosete şi pulover, el rămîne în pielea goală iar corpul meu de lînă adoarme pe el în siguranţă.
Dărîmarea adevărată nu pot s-o povestesc, eşti acolo în ea şi eşti buimac, ştiu doar că e o adormire, o aţipire, ceva somnambulic, un scurtcircuit întunecos şi gros ca mierea. Ştiu doar cînd încep să mă dezmeticesc şi mă ridic în picioare, îi ţin piept, îi ţin piept, îi număr minutele, secundele, stau nemişcată, aştept, aştept, aştept...gîdilicioasele firişoare de bucurie. Felicitări!

În încheiere,
pupici

5 comentarii:

Dina spunea...

Sunt nedumerită pe tine, fiindcă ți se întâmplă, așa, să scrii ce-mi stă mie pe creier, ca atunci cu bizonul, sau ca mai demult cu oamenii care fac foarte multă dragoste, ce să mai spun de "acuma ține ținuta" - m-am mirat cum ai tu un băiat care intră pe f64 și ascultă einsturzen neubauten, m-am întrebat oare toți bărbații așa fac? Mie îmi plac coincidențele, sunt o fată de la țară și mă bucur de ele.Și am zis să menționez acum, deși coincidența nu mai e așa veselă, că abia am ieșit din dărâmare și am început să mă reconstruiesc din cubulețe și ciobușoare. Dar mie îmi place de tine.

jeniact spunea...

:)
înseamnă că scrisoarea e pentru tine, aşă că o să modific titlul. mie îmi cad bine coincidenţele, mă fac să mă simt în siguranţă, sper că şi pe tine.

micadina spunea...

Mă bucură noul titlu, îmi place să fiu mică :) și să fie scrisoarea pentru mine. Mulțumesc frumos.

Uite, azi am șters bine pejosul, rafturile,am rearanjat cărțile, am dezghețat frigiderul, am făcut paste cu ciuperci, am curățat bine oalele și ulcelele, chiar mi-am pus cosmeticele într-o ordine frumoasă în sertar. Și a mai trecut dărâmarea, parcă se lipește zidul la loc.

Da, sunt tare bune coincidențele la casa omului.

ruxces spunea...

sangele ca o barna! trebuie ca sangele acesta poate sfarama tot in cale (sau aproape tot)!

jeniact spunea...

straşnică pisică movică! s-o răsplătim c-un bol de peştişori şi-o bearicică

îhî, sfarîmă tot oxigenu care îi iese în cale, şi sar venele ca aşchiile din el