De lemn

Pe burtă stă o văcuță, stă o gîscă, un măgăruș, o capră, o casă roșie. În burtă e o mînă moartă care tot vrea să mîngîie ca să își revină. Mușchii stau grei peste mînă, ca niște plapumi roșii umplute cu vatelină de fier. Ridic văcuța de lemn și mă uit bucuroasă la grosimea ei din lignină și sute de foițe lăcuite, e frumoasă foc burta ei șlefuită pînă la sînge. Trag aerul din pieptul văcuței la mine, un aer care coboară pe nas și pe gît, și în burtă ca un firicel de ciorap șlefuit pînă la sînge. Are de-a lungul lui, legat ca un zmeu cu sfoară, un parfum sfoară care se înfige în mîna moartă ca o așchiuță. O duc la ureche, pe burta de văcuţă oscioarele auditive ticăie, tic tac, tic tac. Ticăitul lor e o așchiuță care înțeapă urechea cu flaut dulce. Dacă bucata de lemn ar fi uriașă aș urca cu picioarele pe insula văcuţa să văd unde are insula picioare să mă ducă. Eduard e mic, și văcuța, gîsca, măgărușul, capra, casa roșie îl țin ca pe un zmeu cu sfoară în braţe. Braţele mele fine ca un ghețuș, un ghețuș dintr-un arbore uriaș pînă la sînge