Pătrățel de matematică

Cîteodată întunericul sună a nasturi. Pe ochi sunt lipite pleoape subțiri rupte de la mijloc, de la sîrmă, irisul e un pătrățel de matematică, genele sunt forfecuțe și întunericul sună a nasturi. Pentru că în mijlocul lui se topește un om de zăpadă negru ca cerul gurii, și atunci îi cad pe jos nasturii de pe burtă. Își duce mîna la gură și speră că n-a auzit nimeni nimic ca să aprindă lumina și să-i înghețe cerul gurii la loc, foile subțiri care acoperă ochii rămîn nemișcate, omul de zăpadă se topește în continuare. Dar fata cu ochii din hîrtie a auzit, de-asta s-a ridicat din locul ei și s-a dus să se lungească la picioarele întunericului. Spune că întunericul i-a picurat pe ochi, că s-a lungit lîngă omul de zăpadă cu ochii deschiși și că acum găurelele din nasture sunt lipite de irisul din pătrățel ud, și că acum vede cu două găurele, spune că acum se vede în oglindă cu două găurele, că lumina cade din soare cu două găurele, că dacă cineva vorbește gura are două găurele, spune că își piaptănă părul cu găurele în mînă, că citește cu găurele, că dacă privește prin cele două găurele din băltoacă vede urîciunile pămîntului, spune că în pietrica cu cele două găurele e un baptisteriu, spune că fin și subțire ca o liniuță udă de matematică pe degetul ei de hîrtie e un ac, că bagă ața prin găurele și înfășoară strîns de mai multe ori, să se prindă bine nasturii de ce i se întîmplă, să nu cadă pe jos găurelele, spărturile, portițele din ce i se întîmplă, într-adevăr, care se deschid nu numai la bine, ci și la rău, dar că fin și subțire ca o liniuță udă de matematică acul cu ață e o barcă în care se suie ca să treacă în siguranță prin spărturi, că oricît sunt de mici poți să te îneci, că vîslește prin găurele pentru că e posibil să te îneci într-o băltoacă și să te prăbușești de la o pietricică, într-adevăr care se deschid nu numai la bine, ci și la rău, o barcă în care se suie ca să salte de bucurie prin spărturile frumoase, acul e un arcuș, și spune că spărturile sunt sunete, că nici nu trebuie să te mai atingi de ele, că înveți să nu mai auzi tot ce ți se întîmplă...Pînă la urmă a tăiat cu o forfecuță liniuța fină și subțire de la mînă, a închis pentru o clipă ochii iar găurelele au umplut-o pe ea pe dinăuntru, reci ca un om de zăpadă