iac

Scîndurile de lumină de pe perete se lipesc pe oboseală, oboseala plînge pînă la piele. Ultima picătură se delimitează cu exactitate, nici prea groasă, nici prea subțire. I se oferă o secundă în care muțește pînă la capăt, apoi se întoarce înapoi ca o lentilă. Muțenia s-a împrăștiat deja pe suprafețe infinite, nu se știe cît de departe vor ține pasul în viitor. În tăcerea asurzitoare din spate cineva taie capul șopîrlei, în față sar stropi de sînge pe picătură. În picătură au găsit o secundă să se transforme într-o secure înfiptă pînă la capăt, unde se vede întregul. O încărcătură pe care scrie iae și gata. Din cînd în cînd se ridică pietricele, în fiecare trebuie înfiptă cîte-o secure mică și scîndurile de lumină de pe șopîrlă se dezlipesc pînă la piele