Închis-deschis

Ne-am întîlnit și statul nostru de atunci a fost părticica, lustruită și frumos mirositoare, am folosit-o apoi ca să completăm atîtea și atîtea ce n-au mers, n-a mers vorbitul, am pus părticica pe vorbit și s-a potolit nemersul. Nu vedeam bine, vedeam foarte greșit. Mergea panica de minune, îmi vinea să strîng fedeleș lucrurile din viața m, să fac un mănunchi din ele și mănunchiul să-l țin în brațe, pentru toate eventualitățile. Că ele m-au luat pe nepregătite de cîteva ori, că dacă aveam mănunchiul deja bine făcut m-aș fi apărat mai potrivit. Dar așa, cu lucrurile risipite n-am știut pe care lucru să-l apuc ca să mă apăr, și care lucru apără mai bine, și...Nu știam că părticica se punea și pe nesimțite, că trebuiau multe straturi de văzut greșit și cîteva întîmplări greșite ca să dau de pelicula subțire și transparentă care să se îngrijească de nemersul din viața m. Și să-l facă de zi cu zi. No longer izbucnitor. Și ce mult mi-am dorit să fi fost a mea de la început, să n-o fi smuls din coclauri. Urmele de acolo nu trec niciodată. Ce trist. Timpul a trecut, m-am mai împuternicit dar și părticica a crescut pentru că nemersul cînd apărea se purta foarte periculos, se întîmpla mai rar, dar era asurzitor și atunci ne puneam părticica pe urechi. Repede, pune-ți părticica pe urechi voiam să zic, dar nu ziceam. Sau poate mi se zicea, dar nu auzeam. De frică și oboseală n-o dezlipeam imediat și rămîneam pentru o vreme închisă, mă purtam de parcă toate proviziile pentru supraviețuire erau închise cu mine înăuntru. Apoi cînd o dezlipeam, eram vioaie și mă repezeam la t și la lume pentru că vă auzeați așa frumos. Și știam atunci, în gînd, că îmi voi pune iar părticica pe urechi, că așa determin lucrurile să meargă pentru m