Rezistența materialelor

Sorbind pînza de lumină din colțul camerei pupilele se desprind și pîlpînd prin aer ca doi peștișori urcă spre floarea țesută, nimic nu se clintește în cameră, lucrurile deși nemaivăzute nu se cutremură, nici nu se prăbușesc ca grămezile de nisip, atît doar că poate ele își descoperă rana caldă din mijloc, atîta doar că poate în poneiul de pluș începe să trăiască în sfîrșit un bondar, și în teancul de cărți să se formeze o piersică, și-n piersică cenușă vulcanică, lungindu-se în aer pupilele adună în jurul lor urme de aer adormit și fosile de oxigen care pe suprafața translucidă de vedere se reflectă ca niște ochi de pisică, spre această nouă posibilitate se îndreaptă surprizele din lucruri, iese la iveală pelicula subțire de sticlă din păianjen și bănuții purpurii din ochii de girafă de plastic, bărcuțele lucioase adună lava din rîsul în hohote și mîinile întinse mozaicate. După o vreme lucrurile nemaivăzute se scaldă și mai ciudat, bondarul naște o focă și dulăpiorul de haine se umple cu bulgărași de smalț, și pietrele lipsă din inel cu pînză freatică, după o vreme din cameră e nevoie să se desfacă o cameră mai mică, pereții ei se desprind din pereții mai mari și camera mică aproape o umple, lasă un culoar împrejur, o coadă de așteptare se formează, lucrurile și rana lor caldă se îngrămădesc să intre și rezistența lor mult îndurată să se dizolve și foca să se desfacă în sfîrșit sub formă de ațe și bondarul să lumineze cu fibre de sticlă, teancul de cărți să decoreze un petic de melanină pe suprafața petelor de girafă, și mereu mereu noi camere vor trebui să se desfacă, infinitatea de rezistențe încuiate să plesnească, și fiecare lăcățel care se formează cu o eliberare proaspătă să aibă unde să aștepte, culoarele dintre camere să rămînă goale și desfășurate ca dintr-o bobină să poată alcătui floarea și șirul neobosit de colțuri