Sila

Mi-e cald, mi-e frig, ma ia cu calduri, transpiratii. Sunt racita. Dar peste toate astea s-a pus sila sau poate din cauza asta s-a pus mai abitir. Vreau sa scriu aici ca mi-e sila de oamenii care poarta insurubat in instinctul lor, ala de-a fi, pofta de a denigra. Aia care sar cu gura, ii zaresti din prima intr-o multime. Aia sceptici si neincrezatori. Aia pentru care viabila e o constiinta vinovata, si nu una nevinovata. Aia care nu cred in niciun fel de bunatate sui generis, aia de nu cred ca se poate, din simplu motiv ca ei nu pot. Mi-e sila de ei pentru ca nu ii inteleg. Nu gasesc nicio placere si nicio hazna in a desconsidera de placere pe cineva. Mi-e de-o mie de ori mai la indemna sa iau apararea decat sa condamn. Imi vine sa cred bine in loc sa cred rau.
Si ce e mai rau e ca oamenii astia au putere si reusesc asa de bine sa ii intarate si pe cei din jur, unii mai slabi probabil si mai influentabili, saracii de ei, curentu' ii duce cum se striga. Chiar daca ei in inima lor, mai repede ar apara, decat ar condamna. Sau poate nu, poate in adancul lor sunt si ei la fel, doar ca mai timizi.
Pentru mine am zis asta, doar pentru mine. Sa stiu eu ca mi-e sila







.