Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

marți

Solomonia










am zis
-fata asta cu nume tare i-o solomonie

Rxndra Csreanu e unul din secretele mele feminine. De-aia ma si incurc intentionat in semnele ei onomastice, unele care sa nu asmuta toti lilliputanii la mine sub gene, eu vreau sa transform vorbirea intr-o taina, ocazie care sa-i dea si mai multa semnificatie. Uneori, cand o citesc, mai ales in unele povestiri din Nebulon, am senzatia unui secret, senzatia unei intuitii care incearca sa imi sopteasca ceva, dar eu inca sunt somnoroasa si ametita, vaga ca intr-un somn. Parca trebuie sa descopar ceva. Sau poate nu, poate nu e decat reusita de joc si farmec a acestei veverite sagalnice (vorbele ei) si iscusite. Fie ce-o fi, eu stiu ca mi-e importanta. Dar vorbesc despre ea fara sa fluier, vorbesc pe furis, intr-o incifrare. Vorbesc de ea in intimitatea mea, asa ca proiectez asupra ei personalul meu cel mai individual. Mi-am apropiat-o, intr-o posesiune egoista, asa cum am facut cu inca alti 2 scriitori. Mi-a dat intr-o mai mare masura sansa asta, lasand urme si semne, deschizand discret crapatura unei ocheade, care apuca apoi, pe calea proprie, sa reconstruiasca. Cand ma uit la poza ei de pe coperta Nasterea dorintelor lichide o vad cum straluceste ca o glazura de prajitura. O infatisare licaroasa, scliparindu-i fata, buzele mai ales, intr-o rumeneala intacta. Un mar glazurat, obraji de mar glazurat are ea. Seamana cu suprafata prajiturii pe care o facea mama mea pe vremuri, cu blat din cafea si ciocolata. Nu imi placea foarte tare gustul ei, al prajiturii, dar era singura ce imi concentra privirea; imi venea s-o privesc. Sa privesc o prajitura si s-o vad cum evolueaza. Mi-era frica sa nu deprinda frisoane si firisoare miniaturale, care sa sparga intactul licaros al glazurii, n-o voiam intarita, era atragatoare lucioasa si vie mereu. Im zicea mama, s-o las, sa nu mananc pana nu se intareste. Si-o lasam, pentru ca eu voiam sa stea vie, activa. RuxCes e glazura mea preferata. E femeia cu chipul glazurat, o glazura intunecacioasa, purtand o palarie. Nu stiu daca e dulce, ca ea e asemeni prajiturii mele din copilarie, una vizuala, de privit, si nu de mancat.
De ce imi place de ruxandra cesereanu? Pentru ca e vie si frematoasa, clocotita de toate formele feminine, istorice, gotice, trezite, impetuoase, supunatoare, arhaice din ea. E o viziuna plina de vulpi, catifea, pisici negre, sturioni, cobre, vrajitoare, carbuni, viteji, comunisti, zmeura etc. Cand citesc din ea (cu nasterea dorintelor lichide, a fost ca un flood, o inundare; a trebuit sa ma opresc din cand in cand ca sa nu ma scufunde. asa o vad in cartea asta, ca o mare nestapanita, care poate ineca, in vointa ei; in nebulon, m-am simtit o alice, o cutreieratoare, umflata in panza povestilor, ruxces mi-a fost ea mie o zepelina, in parul careia m-am agatat (desi are parul scurt, hm?), ajunsa astfel in tot felul de locuri curioase si stranii, nemaivazute), fie din carti, texte ori articole de pe net, ma cuprinde un anume fel de exaltare sedusa, experienta unei umblatoare imi scormoneste jeratic corpul intins de pe canapea, ciudat am senzatia unei companii care se ingrijeste de deschiderea drumurilor: ori inconstient, pe propriile urme arhaice aflandu-si, unsa in frunze de nuc inmuiate de piper si scortisoara, drumul de nascocitoare de povesti dat de femeia de diamant, ori dupa bulgakovi si ernesti, dostoievski sau maestri, cautatoaReea; pe urmele si in pietele altor nascocitori de povesti, cu camile si proverbe.
Ma si inveseleste cumva, pentru ca in capul meu o vad foarte impetuoasa, seducatoare inspre orice, curajoasa in orice simboluri si orice imaginari. Chiar ca lucreaza cu imaginarul.
Imi da curaj cand o citesc, ma simt vulpe sireata si mieroasa, exhibitionismul suprarealist al starilor ei launtrice si aprinse chiar imi da curaj si ceva frenezie. RuxExces e un foc, adica o foca pentru ca e femeie, o anaisnanuca.
O iubesc si o citesc foarte egoist. Pentru elasticul si gumilasticul din mine, un exercitiu de feminitate e aceasta saritoare cu frane de gheparda-panterna, neinfricata, si exploratoare. Ma face sa ma gandesc la ayesha-she, who must be obeyed; ma invata sa ma intind si sa ma vad cu alti ochi; cel mai mult se exploreaza pe sine, pentru ca in ea zac tunele si subterane, eroi si morminte, lotusi negri, spume ale zilelor, femeile negre din culcusurile de hoti, insulele grecesti dionysiace si pink floyzi, graali si cavaleri, valvarteji, bronsite, sufocari, febre, fetusi, emailuri si submarini. e famelica, e o foame expansiva; cand o citesc pe ruxandra cesereanu am senzatia ca trupul si mintea ei sunt doldora de stuff. she's so stuffed; o acumulare de obiecte, tablouri, baldachine, scaune, tapete, draperii, covoare; din nou, rux e un ex ces. o necumpatare prolifica. Ma gandesc la titlul lu' Llosa si fac din el peripetiile fetei nesabuite. I-l potrivesc Rx.Cs. fara nicio legatura cu continutul cartii (de-altfel, cu un chiu si vai parca, scrisa).
Povestile ei sunt vii, palpaitoare pentru ca vin dintr-o ea-malcontenuta, nu le culege de pe garduri, nu le agata in varf de colac, le naste. E o nascatoare de povesti, rostogolite paranoic-critic, in copii mutanti, hipersensibili. Cand mananci din ruxces mancarea nu se potoleste in stomac, ea ajunge si in creieri, si in urechi si in oase si in coloana si in ovare si in ten, si in strimfi. Ca si cum ai manca tot timpul caracatite, ce-si raspandesc tentacule pretutindeni. Dupa ce-o citesti, ramane in tine, ca o fierbinteala.
dar are si existente pe scurt, o kmsr-easa, o rux-ceasa. adica taioase, nu?
Vorbesc cumva de ruxandra cesereanu, da' cum altfel?, cand a avut asa un impact puternic asupra mea; eu nu ma vad in ea, nu o iubesc pentru ca ma identific cu ea, motivul creste in altceva. e motivul simpatiei, manifestat prin molipsire; ma incarc de delirul ei constructiv; si brusc imi vine sa ma holbez altfel la mine; e mai mult decat un scriitor, e o darnica-potentatoare; nu stiu altii, dar ruxandra cesereanu e un motiv f. personal pentru mine; si mai urmeaza.

10 comentarii:

ruxces spunea...

jeny vulpita, nu stiu daca sa multumesc (fara multe vorbe) pentru aceasta scrisoare (literara) de dragoste sau sa amutesc.

foxi-the spunea...

e foarte bine (doar cateodata si usor) sa vorbesti despre lucrurile si oamenii care (vin si) tulbura adancurile noastre cele mai sensibile.

acum (insa) imi vine sa tac. pentru ca mi-a scris Ruxandra Cesereanu, sac!

ruxces spunea...

sic, sic (in romana, nu in latina!), dar yo as vrea sa stiu, daca imi este ingaduit (in serios si in joaca), cine este jeni vulpita. daca este posibil. daca nu, nu.

jeni pulpita spunea...

pai chiar asa? cel mai repede as putea fi o cititoare. in rest, o foarte mare necunoscuta, tocmai intoarsa de la Wien, entuzismata de-o plimbare cu trasura si de cateva tablouri semnate Klimt (printre altele).

cam asta sunt (acum).

ruxces spunea...

priceput-am (nu este ingaduit sa fie scoasa la suprafata vreo identitate nici macar relativ exacta - prea bine, sa ramina asa, desi as fi vrut sa -). dar Jeny stie, oare, ca de-acum inainte voi citi constant jurnalul ei? asa ca intrebarea pe care o pun suna asa - in ce masura jurnalul vulpitei de blog va mai fi unul doar pentru ea, din moment ce o anunt oficial si neoficial ca voi sta cu ochii pe acest jurnal? (fireste, ca sa-l degust, nu ca sa-l cusurgesc in vreun fel.)
in alta ordine de idei, si mie imi place gurmetzeste Klimt. si yo i-am pigulit cu ochiul picturile la Viena, acum patru ani. Picturile lui, desenele lui Schiele si gravurile lui Durer.

the read foxy spunea...

cred ca m-am prefacut (din timiditate, nesiguranta) ca scriu aici pentru mine (ascunsa intr-un spot de blog), ca scriu scrisori pentru glazurate ruxcese pe ascuns (si libera si nerusinata simtindu-ma) sa vad ce cuvinte si idei subite se aduna in jurul unei scriitoare-femeie care a devenit importanta pentru mine. ca nu prea as fi indraznit sa cred ca el, jurnalul poate sa iasa la iveala din ditamai populatia internautica tinea (iar) de un fel de simptom de frica, de necuraj. ca nu e usor sa te gandesti ca un om intreg de-adevaratelea va citi si (chiar) privi spre omul mai mic, mai neinvatat, mai departe,...
si totusi aici scriu (mai ales) pentru mine. in felul asta vorbesc pe drept, intr-un fel care sa conteze.

(sincer) acuma, in sinea mea zic lucruri articulate ardeleneste ( vai/ ai de capu' meu!, ma citeste rosu toreador. ce misto)

a, si eu am un nume taRe :)

ruxces spunea...

hmm, foxy j, jurnalul acesta este o bucatica de prozapoem in toata regula, de proza intimista, de poem cvasi-delirant, desigur, dar atu-ul sau este tocmai anti-pudoarea sfioasa, totusi. si, ca sa zic asa, roscatul de vulpe mica (tinara) si rosul toreador (matur) fac parte cam din aceeasi culoare grea, chiar daca-s nuante diferite.
cum si eu am blog, fireste ca trebuia sa dau cu nasul frematator de blogul acesta, cindva. iata, insa, ca am dat mai devreme decit credea foxy j. cit despre "boborul" internautic, mai bine de jumatate din el este inadecvat si fara sare si piper, asa ca ramine doar o treime valabila de scotocit.
care este numele tare al lui foxy? fireste ca as vrea sa il stiu.

foxyj spunea...

RuxAndra are blog, iar eu mi-l tin prin preajma. cumva ma gandeam (demitizarea eroilor, na! : ca si cartile misto sunt scrise de oameni, care acceseaza un cont, isi bat nick-ul si parola, isi citesc comentariile, chiar raspund la ele) ca e un loc unde ea imi devenea mai reala, (dar unde, intr-o manifestare de orgoliu, nu voiam sa imi las cuvinte in comentarii, acolo sunt deja piticii care misuna; asa ca eram hotarata sa tac si sa citesc) mai disponibila. cartile pe care le tineam in mana iesita din corpul intins pe canapea puteau (la fel de bine) sa fie scrise de o fantasma plutitoare si transparenta. prin blog prindeti (putin) contur si carne.

si totusi, nu pot sa ma obisnuiesc (inca!) cu ideea ca, aici, scriitoarea a raspuns cititoarei.
numele meu incepe de la jumatatea ruxandrei si-si mai pune un Da! :)

ruxces spunea...

rubedenii asimptotice sa fim? iata ca, pe linga culoarea tare impartita in roscat de vulpe si rosu toreador, avem si un cuvint comun in numele nostru (si nu este deloc un cuvint ca oricare, ci unul esential), "andros", care in greaca inseamna barbat!
va sa zica asa.
lamultianifoxythejeny! ureaza (anti)fantasma clujevita. un 2008 rubiniu sau purpuriu sa fie pentru amindoua (ca sa mai adincim nuantele).

foxy-the-jeny spunea...

uite ca nu stiam ca "andros" inseamna barbat. (nu e intamplator)

LA MULTI ANI, MULTI, Ruxandra Cesereanu!! sopteste zambitoare ardeleanca
(traita multa vreme la cativa kilometri de cluj. dar acum locuitoare de Bucuresti)
iar 2008 sa aiba valoarea elementelor sale insumate :)