Migrena

Ieri seara am trait prima migrena din viata mea. Sau mai bine zis: ea m-a trait pe mine. A preluat controlul la modul cel mai urgisit cu putinta. Nu mai poti functiona. E o durere de cap care se propaga in valuri, capul se umfla usor, infasurat in perdele de durere. Capul se detaseaza de corp din cauza energiei negative, profund organice. Si apoi vine usor senzatia de greatza. Ma gandeam ca e de la mancarea servita. Dar senzatia de greata devine tot mai puternica pana iti vine sa vomiti. Si vomiti. Durerea de cap e atat de puternica incat e sfasietor sa-ti folosesti vederea. Deci chiar nu mai vezi bine, te cuprinde o ameteala ca in filmele patetice. Si aproape te clatini. Asa, tinandu-te de usa, de perete, sprijind mana de pat inainte de a te aseza in el. Cand pasesti, cand calci, cativa pasi, pana in bucatarie sa cauti cutia de nurofen forte, esti convins ca pasesti cu capul. Capul infasurat intr-o bobina electrica care curenteaza. Chiar iti vine sa te opresti la primul pas si sa te prabusesti. Sau sa umbli in patru labe, ca un animal. Chiar nu vezi dulapul, chiar e imposibil fizic sa faci vreun efort, de la ridicarea ochilor spre dulapul agatat pana la miscarea vreunei cutii. E cosmar. Cand te asezi pe pat, te asezi pe creierii tai de curent. Ca aseara, niciodata n-am mai avut senzatia ca ma sprijin pe cap, intinsa in pat. Si chiar e imposibil orice efort fizic. Am adormit imbracata, m-am descaltat in mijlocul camerei, tot acolo mi-am aruncat paltonul, fularul, geanta, cartile, cheile, telefonul. Si totusi, pe alocuri, am trait aceasta experienta cu un fel de curiozitate; lucida si supusa in fata unei torpilari care subjuga, o durere stapana care te lasa gol si umilit, dar cumva linistit. Ceva nou, iesit din comun. Sper sa nu fie vreo initiere, ca o iau la fuga!