Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

marți

Miroase a mucegai








Ca orice domnisoara care isi respecta feminitatea si se lasa hranita de ea si de avantajele ei filistine, am si eu obsesia mea. Imi plac posetele, cele mari. Astfel, am adunat destul de multe, pe apucatura ca nu ma satura d-zeu niciodata; cu una agatata pe umar raspandind noutate si placere, reusesc sa poftesc mereu la cele noi, expuse te-miri-unde. Sunt bune posetele mele mari, ca unele pot si folosite si ca genti de voiaj, sunt in folosul calatoriilor. Dar am o poseta rosie cumparata de ceva vreme, de care, voila, nu ma satur. Imi place cu atat mai mult cu cat nu iese la socoteala asortarii, parand mai excentrica decat este cu adevarat. N-am decat niste soiuri de ciorapi rosii, doar cu ei mai pot spune ca n-am iesit cu ochii inchisi din casa. Sunt o pisoaică incaltata cu poseta aia. Dar de ce mi-a venit sa zic de poseta? Pentru ca isi face simtita prezenta de pe scaun, in spatele meu. Miroase a mucegai. Dar problema e ca miros a mucegai si cei doi scolari nazdravani primiti cadou de la prietena care are toata seria si ce gaseste devine dublura, miros a mucegai trimiterile spre un doctor, retetele, semnul de carte din cartea pe care o citesc, cartea in sine, pachetul de tigari, chiar si cheile de la casa! Mie imi place mirosul ei de mucegai, e un miros ascutit si taios. Stai sa imi bag iar nasul in ea sa vad ce mai contine, sa mai inspir natura mirosului si sa scriu in continuare. Miros si banii a mucegai, si cred ca a simtit lucrul acesta si vanzatoarea de la magazin cand a primit cele doua hartii de 50 de mii de la moi, voiam si eu o sticla de apa, o ciocolata si o cutie de coca cola. N-a zis nimic, doamne iarta-ma, ce sa fi zis? Ma intreb daca i-a scos din casa dupa ce am plecat, sa verifice daca n-a inselat-o mirosul in the first place, cand am facut tranzactia. Ah, si umbrela miroase.
Bun, stiam lucrul asta cand mi-am indesat toate cele trebuincioase in ea, da' asa fac eu. Fac ceva desi cu inima pe jumatate indoita, fac, caci ma ma cuprinde o tentatie si o duc pana la capat. Dar intr-adevar, la poseta pucioasa va trebui sa renunt odata ajunsa acasuca. Imbrac combinatii de haine si papuci chiar daca sunt semi constienta ca voi regreta pana sa ajung la statia de autobuz, cumpar mai mult decat trebuie desi mi-e clar din momentul cand pun mana pe produs c-ar trebui sa mi-o trag indarat si sa move forward. Asa a fost si cu poseta, desi am tinut-o la aerisit, era evident la modul olfactiv, chiar si vizual, ca nu s-a insanatosit. Vizual in sensul ca daca iti bagi privirea in ea, vezi clar cum buzunarele sunt oleaca verzi si uscate, mucegai style. Cu toate astea, am luat-o din balcon, am scos din poseta normala satra mea de lucruri, mutandu-le intr-un cort cu mai putine conditii. Pur si simplu imi era un dor de moarte de poseta mea rosie si n-am mai tinut cont de nimic. Nici de rusinea mirosului, nici de infatisarea launtrica a posetei. Totusi, ceva impotriva mirosului am facut. Am bagat in poseta, printre lucrurile mele, si un saculet albastru, cu bucati de sticla frumos mirositoare, un saculet pe care l-am scos dintre hainele din sifonier. Pliculetul e singurul nevatamat, din pacate. Poate fi considerata un mar frumos, putred pe interior. Dar vad cat de tare am exagerat.
Mirosul de mucegai e din cauza unui ceai nestea. Ma rog, din cauza mea, ca eu am fost cea care l-a bagat in poseta cu capacul sticlei desurubat. S-a varsat ceaiul. Atunci uram poseta rosie, ca era toata lipicioasa, erau lipicioase si povestirile lu' Cortazar, hartiile de 100 de mii, contactele din telefon, zimtii cheii, tigarile kent, prajitura cu visine de la mac, tot. Plus ca facusem o mizerie prin tren, de se intrebau calatorii cine e nesimtitul care a mociolit banchetele. Eu, da' taceam mac in compartimentul alaturat, unde ma baricadasem cu perdelele trase ca sa ma ocup de obiectele mele puse la uscat. Pe bune, da' ce puteam sa fac? S-o fi aruncat, doamne iarta-ma? Si ce sa fi facut cu lucrurile mele? Am suferit destul pan-am ajuns acasa, cu doua carti in doua maini, cu actele sub brat, cu poseta lipicioasa adapostind un mini lac dulce pe fundul ei, un necaz de-ti venea sa urli si sa ii tragi un sut printre sinele metroului. Am suferit destul, ofticata peste masura ca mi se stricase tot cheful de calatorie. Nu mai puteam sa citesc pentru ca foile stateau lipite cu zahar de ceai, mp3 playerul era plin de ceai, adios soft-uletzul incorporat, castile erau lipicioase ca ceara de ureche, bleah. Se dusese pe apa sambetei senzatia aia de huzur si lipsa de griji in care trebuia sa ma intorc acasa, cuibarita in muzici si carte, caci tocmai dusesem la buna indeplinire o indatorire. Tot drumul am stat stresata sa nu dea careva peste mine si sa ma ia la trei pazeste, chiar sa ma traga de urechi c-am facut mizerie. Mai atingeam cartea, ca ma plictiseam, da' nu reuseam decat sa ma enervez. Am stat, tot drumul am stat!
Ceaiul mi-l luasem de plictiseala, mi-e greu sa stau in gara fara sa imi cumpar ceva pana apare trenul.

-Domnisoara, vedeti ca va picura ceva din geanta!

2 comentarii:

rux ces spunea...

delicios si peste poate de amuzant!

Anonim spunea...

saraca mea geanta rosie!