Nu-mi place lumina. M-am ascuns sub o patura, dar nu prea mai puteam respira. Dupa aia am incercat sa zidim soarele in spatele unor cearsafuri si lenjerii de pat agatate in geamurile balconului. Nu era mare lucru, dar era mai putin soare in casa noastra. Ne-am hotarat sa ne cumparam draperii, sa nu mai suferim de soare in weekend.
Cand e soare se vad toti puricii de praf din casa, desi e una din acele case curate. Dar e prea multa lumina, totul e la vedere. Ecranul televizorului, pielea mea, culoarea ochilor, firele de par, parchetul, omul. Imi vine sa ma ascund ca strutul. Ma simt sub un observator solar. Cand e atata lumina in casa se vad bucaturile de mancare cum ajung pe fundul stomacului si isi asteapta procesele si acizii. Lumina aia ne face intr-atat transparenti ca suntem oameni fara taine. Radem mult, plictisiti si plini de cola. Bem cola rece. Eu beau din zeci de canite, altii beau dintr-un pahar masiv si albastru. Bulbucii reci de coca cola fac putin zgomot in drumul lor spre pat. In rest e foarte liniste. Stam toata ziua in pat, bem cola si mancam ciocolata cu alune. Cand suna telefoanele mobile, numerele zboara prin aer, e imposibil sa raspundem, ecranul e transparent. Cartile sunt transparente si ele, nu se vede niciun scris. Nu putem citi. Stam mai departe in pat, ne ascundem sub paturi si nu putem respira. Ne bosumflam; ne facem din nou planuri cu draperii.
Stam. Stam si asteptam sa treaca soarele. Pe intuneric avem atatea de facut sau de ascuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu