Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

joi

Mintea sa mi-o intreb





Imi intreb mintea
ce nu-mi raspunde, ce ma poticneste, mintea taraganatoare. poate se impotmoleste in ceva asa ca iau in primire corpul care o intretine, clandestina si eu in corpul plin in sine, in desisul trupesc de mate ca lianele si intestine, de stanci si aparate. ma voi impinge la maxim in corpul meu pana voi sili mintea sa iasa la iveala. in fortarea reamintirii de a o gasi, incerc sa dibui, sa-mi dibui dintii, sistemele tegumentare, calcaiele, narile, sa le confrunt cu analize-n aburi, cu tact si corespodente, cu vrute, cu trufie, sa aud raspunsuri cu urechi, cu muci, cu scarita, cu flux si constienta. si vreau sa le vad in ce fel se simt in largul lor, cum mi se poseda singure. ma afund in cerul gurii mele, ma ciocanesc in masele de minte si in omusor, in amigdalele pline de inghetata, ma scobor in laringe si ma vibrez cu el, ma aud cum scot sunete, cum gura pe care am patruns le rosteste cu vocea mea, ma aud, ce divan e organul meu. ma aud, din fundul manualului de anatomie cum ma strica gura, cum limba poceste ungherele, ma aud cum n-ajung auzita la altii. ma repet, strigand dinauntrul meu dar probabil putine ajung afara. ma caut mai departe, ma improspatez cu bronhiile deodata, ma opresc si asist cum se respira plamanii unul pe celalalt sau deodata, cum ma incetez si ma dilat la unison cu muschii in timp ce gura si vorbele mele se lovesc de aerul chitinos dupa care se baricadeaza altii. musc din ficat sa-l vad cum se regenereaza, urlu in fata celui mai mare organ pentru ca ma consider singura si stapana, imi asez lobul urechii stangi pe lobul corespondent. ma ciocanesc iar, ma flausez pentru ca muschii, enzimele si spumele sunt moi, pentru ca aerul imi circula moale, sunt numai buna de pipait pe interior, interiorul meu e o captuseala. ma lovesc de granita dintre mine si corpul meu, ma afund in insula corpului meu, afundand irisul sticlos pentru cele mai mari adancuri, ma strang intre viscerele mele. nevoita sa functionez la unison cu ele, imi trece timpul asistand la propria functionare. cautatoare de mine intr-o peripetie organica, fructuoasa. ma inghit in sange, dau din maini in timp ce raul sangvin ma trece in singuranta prin dreptul pericolelor alunecoase din rinichi, aflux si insulina. nu ma cunosc cum trebuie, realizez aceasta. fata in fata cu pancreasul il privesc pribeaga, mi-e frica sa nu ma deformeze endocrin sau sa ma incalceasca in panglicile enzimate. stomacul, in varful picioarelor dirijabile, pe langa stomac, plina de hormoni si glucoze imi vine sa-l gadil, pipai stomacul cu nume masculin, imi scot limba si si-l sarut sa nu usture.

Si dintr-o data incepe sa rada, sa ranjeasca. Mintea, imi rade pe langa urechi, lipita de frunte, aproape ca mi se clatina ochisorii. Cica cum mi-am inchipuit toate astea, cred? Ma intreaba daca nu am auzit de sintagma-ochii mintii?! Ea mi le-a inchipuit, ea mi-a dat ocazia, ea e acolo cu ele laolalta. Eu sunt inafara mea si nu pot sa intru. Am vazut ce-a vrut ea sa-mi arate. Deci la ce imi folosesc ochii, mainile, pasii cand granita asta n-o pot trece?

13 comentarii:

rux ces spunea...

imi intreb mintea despre corp, iar corpul stie sa raspunda mai atingator si mai adecvat decit mintea (si raspunde atit despre sine, cit si despre minte). cam asa.

Anonim spunea...

e un noroc de fata, nu? caci nu stiu daca barbatul s-ar putea intreba la fel


insa altceva! azi noapte, in visul meu, coperta curtezanei cu vene (aripi) violete a prins viata de-adevaratelea! se tranformase intr-un shooting, ca si cum acolo cu scenaristul, fotograful si alti priceputi trebuia pregatita pe viu coperta cartii, iar protagonista incerca imaginea; se intampla, nu la venezzia, ci intr-o piata (pietruita cu pietre mari si foarte albe) dintr-un orasel parisian. era o lumina subtire subtire, si cred ca ea a ramas agatata de la cateva efecte de photoshop cu care am falsificat eu niste poze aseara, hihi. asa vedeam, ca printr-o lumina cu corp de voal. si ma uitam incantata eu si...si nu imi venea sa cred.
apoi ma mai miram din ceva; cartea e scrisa in romaneste. am intrebat la un moment dat un privitor, fluturand o carte in fata lui: cum?! ca voi sunt francezi si nu intelegeti limba poetei! mi-a raspuns distrat si atent spre capturi, ca ei sunt foarte incantati de Ruxandra Cesereanu!
--foarte misto vis

rux ces spunea...

asta-i pentru cartea recordurilor! sa am fani in visele foxyei-the-jeni! lynchian de-a dreptul... (dar ceva adevar odinioara a fost acolo, fotografia "venetiencei" a fost facuta de un dirijor englez, prin 1993. iar zisa eroina purta pe cap o palarie verde stil frunza din anii '30 ai secolului trecut)

Anonim spunea...

"venesianca" este frumoasa frumoasa

dar poza de pe coperta neagra Tricephalos! e buna sa te indragostesti de ea, cu buzele ei rosii si parul tunscruciat

rux ces spunea...

poza made in tricephalos e din 1998 sau 1999, adica de acum 10 ani. de atunci mult a curs pe girla...
mutrele se schimba si ele ca orice pe lumea asta.

Anonim spunea...

iaca, cititorul ia altfel in posesie viata scriitorului... si pe deasupra!, se comporta ca un colectionar

rux ces spunea...

colectionar de fluturi cap-de-mort? sau de bijuterii antice? filatelist mai degraba, intr-un anumit fel... cititorul acesta.

Anonim spunea...

poze, coperti, cuvinte, calatorii...daca nu e colectionar, atunci trebuie sa fie pofticios, hihi

Anonim spunea...

Nabokov s-ar supara daca ar vedea "colectionar de fluturi" in loc de "lepidopterist".

rux ces spunea...

hmmm, pai cu poftele nu ma iau la intrecere, ci le las intr-ale lor.
foxy lepidopterista? interesaaaaant.
as vrea, totusi, sa nu fiu fluture cap-de-mort, ci, eventual, cap-de-viu.

Anonim spunea...

nu fluture cap-de-mort, ca e suflet-de-strigoi

dar fluture cap-de-viu suna ruxcentric, ihiii

M. spunea...

textul s-ar potrivi in categoria: "cunoaste-te pe tine insuti... la propriu" :D

Anonim spunea...

pentru text se deschide gura, ahluup
gata, l-am inghitit