Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

miercuri

Frate si Sora







Se mutasera in casa mea si ma simteam ciudat sa stau cuminte in fata lor mai ales ca atatea si peste ele, altele atatea se intamplasera, se mutasera in casa mea si gandul ca o sa deschid usa ma pregatea pentru senzatii de frica, pentru o mutenie inciudata, in definitiv posesiva sau mai ales. As fi putut sa ii alung si sa inchid casa goala in urma lor, sa ma ocup de praful de pe mobila, sa pun in functiuni aspiratorul si sa curat covoarele, in acelasi timp colturile tavanului legate in panze de paianjen, si sa ma opresc realizand ca urmele nu sunt ale parintilor, ci ale celor doi, iar eu nu accept sa curat in urma lor, dar nu era o situatia de felul acesta, ci in schimbul ei, adica una foarte ironica si incifrata. Nu-si curatasera niciodata casa, borcanele se adunau in jurul mucegaiului ca niste proaste grase cu rochii modificate, praful de pe parchet scobise lemnul si mobila, intr-atatea straturi se adunase gros si apasator, cartile se cojise pe dinauntru si era o iluzie ca intelepciunea zace intre rafturi, in pielea ei subtiata se agata doar de cotor, iar, iei doi imi apareau aici, sa-mi fulgere ca o nazarire dramatica stadiul vietii lor, ajuns acolo din cauza mea, in mijlocul casei mele. Uite, imi dadeam seama ce putere mare au si apoi, ce putere mare au amintirile si regretele. Dar aspiratorul facea zgomotul necesar in jurul ideilor, tubul se incolacea si aveam treaba sa-l descalcesc. Pana sa termin cu descalceala si invartirea lui in jurul aparatului ma gandeam iar, ca e al naibii de ironic sa se gaseasca ei aici, adica era fix lovitura ipocrita a Ironiei si energiei randuitor-cauzala a faptelor care se nasc cu coada, coada loveste inapoi, te ajunge cand nu te astepti sau poate te astepti oricand daca esti genul de fiinta care are nevoie de pedepse divine atunci cand o vina adanca se infiripa de-a binelea in sistemul imunitar. In fata unei astfel de situatii paradoxale si triste, ma cuprindea totusi o liniste, o usa se inchidea in urma mea si ramaneam pazita de tot zgomotul si toata cearta. Viata are caile ei sa invete imi trecea gand prin mintea inaltata spre tavan pandind itele de paianjeni de iarna, niciodata nu-i vezi pe toti daca nu treci chiar si prin zonele de-ti par curate. Si iata o cale care a luat in serios valoarea exemplului, pana nu s-a vazut oprita fix in curtea mea, la o adica razbunata, Dincoace, unde evenimentele isi dubleaza fiinta, pline de semnificatii personale si intime. Da, astfel rostogolite inspre sufletul meu, lucrurile erau pline de semnificatia datatoare de legi si invataminte amare, dar asa cum spuneam, totusi o liniste ma cuprinsese. Cum Dumnezeu aveam sa ii ascult si sa le vorbesc cu dragoste, cand eu eram satula pana peste cap de toate vorbele lor viermuitoare care mi se depusesera in urechi inele inele, in urechi de parca as fi stat lipita de gurile lor, cum Dumnezeu inca mai sunt panze de p?! Eu eram obisnuita cu iei existand la distanta, vorbele lor ce-mi raneau pielea veneau de la vechea cunoscuta distanta dar care, ulterior, imi permitea, tocmai, sa ma sustrag efectelor inveninate si-n plus sa le si asociez neverosimilului. Iar acum, prin ibovnica destinului!, avandu-i in propria casa cu plansul si sfortarea lor, cu defectele si iertarile ce si le datorau unul altuia inlocuindu-le pe cele apartinind fratilor mei de sange, trebuia sa ma las inghitita de proximitatea efectelor, sufereau in casa mea si nu mai era loc de scapare ca pana acum. Lucrurile se amestecau si nu mai reuseai sa distingi intre cele cu adevarat personale si cele detasabile sau impersonale, straine, adica iar imi vine sa spun, soarta poate fi ironica pentru unele tipuri psihologice. Si pana la la urma ti-o poti face virtute, vrand sa afli, functioneaza si la cald si la rece, puterea de judecata?! Imi era clar, imi venea sa surad a tristete, stiind ca dincolo de iei, bine va fi sa-i vad pe Cei Doi importanti, fratii vitregi sa fie priceputi la fel ca fratii mei de sange. Pentru care as lupta pana la capatul lumii si apoi al catedralei. Imi era greu, dar apoi ma gandeam ca e pedeapsa pe care o primisem de ceva vreme si acum venise timpul sfant si umed s-o implinesc. Trebuia sa vad rana indeaproape, caci locul unde odata lovisem prinse viata si vointa, fortand departarea si la o adica, ocazia distantarii, intrase incet incet Dincoace, intre canapea si fotoliul. Fotoliul in care ma adanceam, incercand sa imi tin picioarele in jurul pieptului, vazand ceea ce pana atunci existase doar ca presimtire sperata a nu se manifesta in vecii vecilor, apoi ca strigat de departe. Acum le simteam de-a binelea, sufland, privirile lor dezamagite si raceala de-a pururi uscata peste oaselor de oameni prinsi in varste mijlocii, vedeam cum toti oamenii sunt la fel cand viata le trimite crizele prin care se pare ca ei sunt nevoiti sa treaca, vedeam cu ochii deschisi defiland destine de oameni intregi in fata mea si ma simteam obosita, putin. Suna a suficienta si lauda de intelepciune, dar iti jur, stiam ca asta va urma, si tocmai astfel devenise motiv cauza sa-mi vina sa inteleg si sa accept ceea acceptasem.Voiam sa vorbesc cu sinceritate, nu cu atentie, voiam sa spun pana la capat ce simteam ca invatasem de la viata, ceea ce vazusem in semnele mele, sincer si important. Si nu era vreo invatatura cu care sa ma laud, voiam sa le spun din adancul sufletului meu acestor parinti ce-si uitasera numele lor de parinti si care se strigau acum frate si sora ca suferisem si eu, ca iata, aceste fantome vitrege ivite sa ma pedepseasca pentru indraznelile mele egoiste din trecut aveau lacrimi, iar ele lacrimile curgeau peste gura mamei mele, ma infasura teama, simteam loviturile iei lovind in fata cu par negru la fel cum odata se lovisera in ia. Fata cu par negru, cand eram mica ii ziceam mama. Erau acolo, cei doi frati vitregi cu privirile lor reductive, cu trupul infascat din mainile solide ale idolilor lor falsi, uniti in sora si fratele meu de sange, laolalta uitati in lumea crizelor, oboselii si aproape batranetii. Frica ingrozitor nu-mi era, ii aveam mereu in minte pe cei doi frati ai mei pentru care trebuia sa fiu puternica, atat de indepartati de puterile lor tamaduitoare incat uitasem ca odata imi fusesera chiar parinti, atat de pierduti ca-i iertam pentru faradelegile lor, nu mai conta ca legatura sfanta fusese data Iar peste cap. Nu plange te rog ii spuneam eu si ea incerca sa nu mai planga. Acum sunt eu aici si nu mai e nevoie sa bajbai singura in padurea de ganduri tari, nu mai plange cand eu sunt aici si am atata vointa sa te linistesc,sa-ti arat ca nimic pe lumea aceasta nu e atat de grav precum iti pare. Era sora mea si ma uitam la felul ei vulnerabil de-a fi si slabiciunea din mainile subtiri care cautau mainile fratelui meu, adica si al ei, cand in loc ar fi trebui sa le muste cu o gura de serpoaica coborata de Furie si Razbunare. Ma uitam cu privirea mea si nu reuseam deloc s-o fortez dreapta sau blanda pentru ca ea nu dorea decat sa taie in bucati lacrimile planse si printre ele, vaicarelile fratelui nostru care se caia de greselile lui, care se punea in genunchi si ravasea covorul meu aspirat si periat, la cate calcase in picioare, covorul sa fi fost ultima grija! Si ma traznea, iar, cum de nu a inteles niciodata semnele ce s-au ivit din Greseli, cum nu s-a clatinat pana la rasturnare lumea lui cand a ars sufletul surorii lui. Eu nu puteam sa il iert asa cum il ierta ea, fireste, crescusera impreuna in ultimii 25 de ani, eu le eram sora doar de cativa ani, poate in ultimii patru. Mi-era clar! Aveam insusire de oglinda, cu felul ei de-a permite ca lucrurile ( chipuri ori greseli ori intamplari) sa se reflecteze pana la contopirea privirii cu imaginea, pana cand Dincolo devine Dincoace. Iei erau fratii mei vitregi, cand cu privirile lor m-au privit nedorind sa uite vreodata, oglindirea s-a spart, departarea si apropierea s-au unit in aceeasi realitate. Intoarsa spre fratii de sange am oferit imaginea celorlalti, iar fratii de sange s-au contopit cu destinul vitreg. Nu mai stiu care sunt ei vitregi si care ei de sange, daca e sa fiu ironica as putea spune ca facandu-i rau surorii vitrege ii facusem rau propriei surori. Iar el, barbatul... usurarea ca-i este sora si nu femeie, altfel cum s-o tot tradeze, nu-i asa?

Cand eram mica fumam chibrituri si narile mele mici se umpleau de fosfor. Cand eram mica foloseam canite mici ca sa beau apa ca femeile lungi. Aveam un deget mic cat o aripa de libelula incarligat si sorbeam serioasa apa din canita sa se auda ca dintr-o mama. Aprind un chibrit in bucataria mea stransa pe mine si in jurul luminii ochii mei rotunzi stralucesc, lumina arde genele femeilor libelule. Cu gura mea mica fumam bucati de lemn dar parca tineam un piciorus de furnica in gura. Doar ca nu se zbate, sta fix in gura mea mica. Mai aprind inca un chibrit, inca un chibrit pentru gura mea acum. Le aprind pe toate chiar, iar ele ard in gura mea de foc, mare acum.

Un comentariu:

ruxces spunea...

Cand eram mica fumam chibrituri si narile mele mici se umpleau de fosfor. Cand eram mica foloseam canite mici ca sa beau apa ca femeile lungi. Aveam un deget mic cat o aripa de libelula incarligat si sorbeam serioasa apa din canita sa se auda ca dintr-o mama. Aprind un chibrit in bucataria mea stransa pe mine si in jurul luminii ochii mei rotunzi stralucesc, lumina arde genele femeilor libelule. Cu gura mea mica fumam bucati de lemn dar parca tineam un piciorus de furnica in gura. Doar ca nu se zbate, sta fix in gura mea mica. Mai aprind inca un chibrit, inca un chibrit pentru gura mea acum. Le aprind pe toate chiar, iar ele ard in gura mea de foc, mare acum.

asta este partea adevarata. doar atit trebuia sa fie.