Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

sâmbătă

O scrisoare veche




letter to a f


Atunci nu pricepeam cat de intregi sunt oamenii, cu cap cu picioare cu suflet care se poate carci, cu guri sa se preschimbe-n falci, mai mult in fiere, ascutite ajungand sa muste sau sa se muste si cu urmari care pot prinde radacini de rani, radacini care se fixeaza adanc, in jos, in corp si trupul devine greoi ca si cum ar purta un copac sfarsit inauntru, pornind calea pasilor apasati, semnele lasate se vor rataci oare prin imparatiile strabatute? Va mai sti vreodata cineva? Pasiunea ca un cal salbatic se transforma in tropote asurzitoare, patima care suge din mine ca si cum as fi maduva ei s-o hranesc se indeparteaza cu talangi de cearcane si vise terorizante pe care uneori nu mai stiu de ce am ajuns sa le traiesc asa cu ochii deschisi, patima si energia din ea se indeparteaza, raman goala, ca si cum as fi fost goala dintotdeauna. Ca si cum tensiunea vie n-ar fi fost doar o aprindere, o incarcare, ca si cum n-ar fi fost nimic niciodata plin in mine. Carnea si mintea prostite se duc si ele, urmeaza energia care le-a insufletit nemaipomenit pentru o perioada, o urmeaza desi nu ea le-a facut, mintea si corpul mi-au apartinut mie, dar la ce bun, cand raman pustiita, de nerecunoscut. Nu e bine si nu nici sanatos sa crezi ca joaca e aceeasi joaca pe care o joci cand esti de un metru inaltime, nu e bine sa traiesti iresponsabil crezand ca ramanand fidel chemarilor ramai om, omul e doar pe jumatate avant, pe jumatate trebuie sa fie potolire. Ca actiuniile nu sunt energii, lumini sau clipe, nu se traiesc launtric asa cum posedeaza patima, infrumusetand viata cum numai fanteziile reusesc, actiunile au cozi concrete si urma lor o gasesti, se taraste, in cele din urma dai de actiunile tale si ramai perplex, nu-ti vine sa crezi ca ele afecteaza, ca ele nu sunt nici pe departe un gand, ca vai, au o putere primitiva de a se imbulzi real, nu-ti vine sa crezi ca ele stau cuibarite in oamenii dragi de langa tine. Dar nu mai spune ca-ti sunt dragi oamenii, mai bine nu spune nimic. Urmele sunt vehemente, se pot atinge, se pot privi si iti vine sa urli cand realizezi ca realitatea launtrica numai si numai a ta se revarsa ca o mare salbatica peste realitatea tuturor. Uite de-asta nu e bine sa lasi partea umana sa se piarda, caci cea a zeilor, iresponsabila si aroganta inghite totul, e impersonala si necivilizata, n-o sa ma recunoasca, asa ca ma va inghiti, ma va calca in picioare cu tropotul calului salbatic pe care mai inainte il vedeam alergand liber in natura campiilor verzi si drumurilor serpuite. Esti un om care intoarce privirea inapoi, atunci te paste sasaitul serpilor si vaile adanci pline de papura vor inlantui privirea intoarsa inapoi, sufocand-o si speriind-o de moarte. Si vei ramane mereu un om intors inapoi. Esti un om rasturnat
Oamenii, doar izbanda reactiilor provocate de mine, ma gandeam ca doar eu pot sa incalzesc si sa fericesc pe lumea asta. Dar oamenii nu existau numai in legatura cu mine, erau propusi de lumea in care traiau sa depinda neprefacut si profund nemijlocit de miscarile ei, erau numiti sa resimta toate intamplarile si toate lucrurile, nimic sa nu ii ocoleasca, lumea lor avea un timp ciudat care ticaia mai mult inapoi, sau daca o lua inainte, se dilata absurd, iar tu cuprins de disperare nu mai sperai in viitor, cand gandurile devin bice articulate crede-ma ca suna in creierii tai ceva anume, tradarea. Si atunci stii ca oamenii nu mai exista deloc in legatura cu tine, ci doar din cauza ta. Da, brusc te simti raspunzator pentru forma pe care o ia lumea lor, actiunile tale se prabusesc peste lumea lor si simti ca tu esti cel mai egoist om. Nu verificasem, sa fi aflat intr-un experiment izolat ca daca impingi c-un deget de fier in pielea moale locul se infunda, nu verificasem cum doare, nu stiam cum dor lucrurile si actiunile, nu stiam acum cativa ani ca oamenii pot fi raniti de mainile si vointele mele, ca sta in puterea mea sa am grija de felul in care lucrurile se intampla in jurul meu nu credeam, credeam ca omul e mai mult simtire si vartej decat oase si adevar. Nu vedeam oamenii de-adevaratelea si nu puteam sa imi imaginez cum ei sufera de-a binelea, cum joaca pe care ti-o asumi ca fiind realitate interioara poate sa isi piarda controlul in afara, si atunci sa te vad. Te vad si imi vine sa imi inchid ochii, tata, pentru ca tu nu pricepi nici acum

2 comentarii:

ruxces spunea...

dificil de comentat la textul acesta, de aceea nu se incumeta nimeni...

o fata spunea...

nu e nimeni pe aici, e liniste

fetele stau culcate, incarligate si stranse intre ele

una singura-i vioaie, ea raspunde la comentariile neincumetate