poiezie

cateodata gasesc cate-o poezie care incepe asa
"eu am vrut sa iubesc mult, imposibil de imaginat cat de mult
sa aud cum se consuma incet, dar solemn motivul
pentru care lumina alba a vietii nu-i violenta, ci mai degraba o doamna foarte calda, aproape fierbinte care ma imbratiseaza, cusuta in lana
tocmai pe mine
sa ma vezi cum pot alerga c-o viteza enorma, insemnand ca sunt vie
ca pot lua forme bizare, prelungi ca-n vise, insemnand ca sunt foarte complicata,
inchisa cu mainile mele de imparateasa, de contesa imbracata in negru de sufletul lui universal, foarte naiv
eu
sursa unui sens, candva deznadajduit
venit de departe
insa si practica, ca pot sa prajesc, ca pot sare, piper si sa gust, sa car geamantane, sa semnalizez inainte sa opresc, sa strig sau sa cheltuiesc banutii din aur pe inele
incet, dar solemn motivul
pentru care lumina alba a vietii nu-i surda, ci mai degraba o fata nemiscata, atenta la ce petrece dincolo de zidul cu case si nave adunate, urcata undeva sus, pe schele
dincolo, ca si cum n-ar fi fost niciodata treaza, de-a lungul unor lungi calatorii, trecand in trecut, apoi in viitor
din aceasta fuziune se naste un fel de destin, mai presus
de poezia in care"
un cosmos, cu doi prieteni inaripati aparent din nimic
incerca sa inceapa