Ultraființa

Imi vine sa-mi deschid largă gura mea de uriasă si sa mestec hăinuțele albastre. Imi vine sa le tin in brate, sa ma plimb prin casă asteptând intre pasii grei de hipopotamă venirea fiintei mici care ma acaparează uneori de parca sunt tesută din panză, iar ea-i, vopseaua copioasă, asteptând deschiderea in mânecuțele plusate a bratelor cu degete transparente, dospite in poliedre de lumină, umflarea in rândurile de body-uri albe a burticii de lapte praf, ca primăvară in rândurile de turturele. Uriasă si colorată toată in albastru ma plimb șontâc șontâc prin casa, un piciorus cândva elastic se comportă cu fițe si ma doare, e incorsetat, ligamentele-i sunt de piatră. Ma privesc in oglinda si rânjesc cu mâinile duse la gura, ce sa mai, sunt insarcinată cu acte in regulă. Sau poate sa mi le infasor pe degete, sa fac din ele inele de nastere, de duiosie in fata teribilei fiinte, sa testez usor burta cerească cu aceste degete aeronave căptusite in material. Teribila fiintă, care, inchipuie-ti, propriu- zis, nici nu există inca. Se invârte si se răsuceste in mine, urcând creste si valuri pe burta de lapte, pe burta uriasa de dragoste, dar totusi, ea lipseste din casa noastră de oameni mari. Ma uit la hăinute, prostită, pe degetele goale de pe parchet imi picură lacrimile de fricoasă, de mare Fraieră, ce se intampla, Doamne sfinte, tu chiar nu glumesti cu mine, io, mamicăă? Instruieste-ma, te rog, in calitatea mea de Protectoare, vorbeste-mi in limba sfintilor mici, enumera-mi pe degetele tale albe care sunt cele mai importante lectii, plecand de la durere, contractii, lactație, degete cu unghiuțe, burtică, privire de animaluț inchis incă in sine.
E asa un sentiment cu țăndări de Dumnezeire in el, vorba cuiva. E asa o stare de trăznire care te retine de la suflare, respiratiile ajung cu mare greutate la inimă, ea sa le apuce, se infăsoară dinainte in jurul fiintei neaterizate, o gadilă pe burtica, ii desenează plănțute pe tălpile minuscule.