Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

luni

Graniţe carniţe

Si ronţăiam din piciorul zilei de parcă ea ziua era o ciupercuţă coaptă la cuptor, stăteam pur şi simplu în picioare şi o apucam cu doua mîini lăptucoase, vedeam cum îi rămîn urmele dinţilor mei pe marginile din carne dantelată, şi se simtea exact ca mătasea de ciupercuţă coaptă, încet încet mi se umfla burta, burta care acum e iar goală, deci bine mă gîndisem de dimineată să încep să o umplu iar, si mă gîndeam oare cu ce? oare cu ce, si mi-a venit ideea cu picioruşe de zi, de zi luminîndă adică de început de Zi, cand răsare iar cerul şi încep să se desfacă fire subţiri subţiri de culoare albastră, firele subţiroide navighează spre culcuşul călduros al patului şi mi se lipesc de obraji si de nări, parcă sunt deşirate dintr-o pînză de păianjen, încîrligate sau întinse ca sforile într-un copac sau între pereţi între uşi cînd dai să intri. şi dădeam să intru în zi şi firişoare de cer lipicios, uşor uşor lăcuit cu perişori călduroşi mi se lipeau de moacă la la la la
şi ronţăiam pîna ajungeam la osul zilei, in burta mea se auzeau cum trosneau oscioarele ei plăpumînde, mă gîndeam doamne ce gîdilicioasă poate să fie draga de zi, în burtă mai era si-o bobină înfăşurată cu pelicule din carnea ei mătăsoasă, mătăsoasă şi uşor uşor cauciucată

6 comentarii:

Lanternativa spunea...

Pe pelicule era și vreun film?

jeniact spunea...

comedie? :(

Lanternativa spunea...

O comedie, doua comedii - o interpretare, doua interpretări. Teribil...

jeniact spunea...

lanterno

Lanternativa spunea...

Prezent!

O lanternativa, doua lanternative. Na, si mai teribil!

P.S. Imi cer scuze. Vroiam doar sa-ti transmit faptul ca ai un blog pe care am inceput de foarte curand sa il citesc. Si, tot de foarte curand, imi si place. Mea culpa!

jeniact spunea...

haide :)

ma bucur ca iti place. i know your blog too