Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

vineri

Pe stradă

Sunt femei pe stradă care nu par decît femei de parcă aşa au fost dintotdeauna, parcă n-au fost niciodată fetiţe, femei venite direct din burţi reci în care au stat drepte 9 luni doar în picioare, cu poşeta spînzurată la umăr, încălţate cu botine şterse, cu frizurile lor pieptănate peste cap ca bărbaţii. Şi par acre, lungi şi intangibile de parcă nu s-au jucat niciodată în rochiţe, de parcă nu s-au atins niciodată între picioare. Roboţi purtînd sutiene şi picioare cu păr, suferinţe întărite pe fundul inimioarei ca uleiul după fripturile prăjite în tigaie. Roboţi robotind case frumos mirositoare şi curate, roboţi cu viaţa pusă la punct, cu haine călcate şi draperii apretate, femei c-o uscăciune bună de îmbărbătat şi instruit copii şi soţi, iubind c-o iubire dură care sălbăticeşte, femei cu creieri sub formă de calendar şi file, bifînd, realizînd, îndeplinind, MATERIALIZÎND totul în jurul lor

12 comentarii:

Alex TG spunea...

"par" e cuvantu cheie

jeniact spunea...

fix unu aşa scurt

ruxces spunea...

"femei venite din burti reci" e deja vers

jeniact spunea...

aulio, adica a mai scris cineva asta?

ruxces spunea...

e versul lui jeni adica

jeniact spunea...

atunci vers sa fie, al meu si numai al meu

insemnaridinsubterana spunea...

Frumos mai scrii!

jeniact spunea...

mulţumesc, subterană

mihaelaursa spunea...

tare frumos. si adevarat.

jeniact spunea...

:)

Lanternativa spunea...

Rânced.

Fostul lor lichid amniotic era rânced.

P.S. Si au intre-coapse apretate...

jeniact spunea...

:))