Rece

În dinăuntru luceşte ţurţurele rece, şi-n dinăuntru gîndurile alunecă într-o tăcoare sub formă de spadă rece, ca şi cum aburul cald dintr-o baie n-ar înăbuşi oglinda rece ci mai degrabă ar face în ea un tăiş. E o răcoare pe care o simt în jur de parcă e un pieptar de-a binelea, cusut cu bumbac din răcoare, cu postav din răcoare, o căptuşeală de rece, dusă din umeri pînă în şolduri. Una care se strecoară pe sub pragul din cap şi pătrunde în marea încăpere. Cînd beau apă simt cum apa alunecă în marea încăpere, apa asta pe care o beau nu se îmbibă în muşchii calzi, în învelişul subţire de membrană celulară, celulele mici sunt reci ca ácele de siguranţă, apa curge fără să se atingă de nimic. De nimicul sub formă de mozaic rece, pe care gînduri fără tălpi calcă. Două emisfere, una rece şi una adormită. Aşez mînă pe partea dreaptă a capului şi părul e rece