Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

luni

Thousand Violins&The Tired Lillies

Șterg irisul cu șervețel din piele de căprioară ca să-și mențină culoarea, mă ridic din patul plin cu aburi de legume, îmi leg băltoaca cu ligamente de coapsă, aleg un soare care proiectează pătrățele de lapte pe parchet în loc de lumină, pornesc dușul să țîșnească bomboanele colorate din zahăr, învîrt de cadrane ca să se îndoaie genunchii, ascund cîteva rădăcinuțe de ganglioni bazali în buzunar, umplu stiloul cu supă în loc de cerneală, îmi dezlipesc abțibildele tom&jerry de pe ochi, aleg o bluză din căldărușa cu apă, arunc o păturică peste șopîrlele din pata oarbă, descui lopățica care aruncă nisip din gură, pun sita la vene să nu sugă strechea fără oprire sînge, umplu broca cu silabe tan, mănînc pe fugă niște dureri de oase din ouăle cu surpriză, arunc o privire în oglinda cu grătar de aragaz în loc de sticlă, așez în ladă jucăriile care se preling din ochi, beau niște apă pudră, îmi curăț mîrîitul de coajă, scot din bibliotecă niște cărniță, o dezgheț în palmă, pun vasul deasupra chibriturilor, și încep să dau încet urletul în leagăn, și verific lanțul să nu cadă urletul încet în țărînă, și mă depărtez încet să nu mă lovească în burtă, îl șterg cu șervețel umed pe mușchii lustruiți de vînt, îl ridic din leagăn, îl îngrop în piept, arunc plămîni peste, apoi torn făină și torn zahăr vanilat și bat ouă și fac spumă și fac blat, ațipesc puțin, mă trezesc, mă spăl pe față, desfac un căluț din carusel, îmi scot șosetele, mă sui, închid ochii, și servesc urletul bine pătruns în farfurioare, bine pătruns în buze, și sărbătoresc cu un pahar la sute de grade

3 comentarii:

Anonim spunea...

vai,măi fată,ce de-a lucruri faci odată!hiperactivă,așa se cheamă,da.ei,să mă înveți și pe mine dară!ți-oi da dulciuri în schimb câte vrei!:)

rux ces spunea...

ce de irisi (prietenii stiu de ce, la un paharel de stanjenei)
:)

jeniact spunea...

@mihaela: da, eu și morile stricate :)

@ruxces: eu una nu știu, așa că probabil trebuie și un pahar de troscoțel