Merg pe stradă am o cută de aur la tîmplă. Adun de pe jos cuburile, mînzul, pisica, ferma am o cută de aur la tîmplă. Intru în magazin o astup, cu mîna cealaltă înşir carne, unt, îngheţată, napolitană, mere, roşii, ies din magazin iau mînă de la tîmplă, merg, merg, merg, vorbesc cu prietena mea o astup, vorbesc cu mama vorbesc cu tata vorbesc cu S o astup, îl iau pe Eduard în brațe, îl ridic cît pot de sus cuta de aur strălucește cît poate de sus. Mă doare cît poate de sus, toate dor cît pot de sus, rîd, rîd, picătura care umple paharul nu umple niciodată paharul. Stau în mijlocul paharului, lumina scîrțîie prin pereții rotunzi de sticlă, mă întreb dacă vreodată, dacă vreodată, îmi scot cuta de aur de la tîmplă și apăs de miltoane de ori pe pereții rotunzi de sticlă și pereții se umplu cu pești fără aripioare, fără solzi, cu burta transparentă doar din carne albă, din carne sticlă. Reușesc să fac atît de mulți pești că pereții par acum împînziți de miltoane de fisuri. O să pleznească pereții! Dar lumina străbate și mai aprig, și mai aprig, și mai aprig prin fisuri înăuntru, miltoane de cioburi nedesprinse încă inundă înăuntru. Eu sunt fisura care umple paharul, făcută din miltoane de picături nesparte și neplesnite, acum văd că sunt aici de la bun început, că nu vin și n-o să vină din afară, trăiesc pe fisuri, ciuperca de lumină care inundă. Care așteaptă tot timpul un semn, cel mai mic semn, boom! Pe fund e calvaria, carcasa capului, făcută din oase albe, oase imaculate, ar trebui să fie deasupra, coronița albă, să fiu premianta capului, să fie numai capul de mine, să fiu numai piele și os de cap, dar coronița alunecă din cînd în cînd pe fund. Se lasă întunericul pe coroniță, în noaptea aceasta e dintr-o pulbere neagră
When me they fly, I am the wings (Emerson)
Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile
duminică
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
:) foxiii! ce păcat că la tine e calvaria, în loc de halvaria.
hei! :)
e o calvaria anatomică, care sună frumos și amenințător. dar halvaria ce este?
hi, acuma văd că amîndouă am zis cu coronițe!
da daa, m-am şi speriat, de telepatina cu coroniţe şi tâmple de aur da' m-am şi bucurat. şi mă şi aşteptam :) halvaria e transformarea gheţarului zahara în halva.
dar fapturile-fisura sunt mereu captivante!
:)
și captivate :)
Trimiteți un comentariu