Boabe de sticlă

Cînd mi se deșira mîna și din ea mărgelele curgeau pe jos știam că trebuie să caut fîșia ta de umăr, să îmi așez acolo mîna știind că umărul înșiră mîna, că umărul tău oprește mărgelele și mîna mea poate iar să apuce. Pe jos se risipeau lucruri făcute, lucruri de toată ziua, într-o mărgea se rostogoleau papuceii spălați în chiuvetă cu periuța verde, o mărgea conținea mangustele și cheița cu care le deschideam ca să mă ascund, erau pe jos multe gesturi pe care le făceam cu plăcere, într-o mărgea se rostogolea talc, într-o mărgea erau ticsite țesături din bumbac alb, într-o mărgea era distracția cînd tu spuneai ceva și mie îmi plăcea să mă șochez în joacă, într-una unt și cașcaval. Se auzeau clinchetele lor mici, se rostogoleau pe parchet pleoapele mulate pe globul umed, și genunchii lustruiți, cădea în spațiul dintre stinghii mirosul lucios de carte, stăteam nemișcată ca să se înfășoare în ghips mărgelele deșirate și auzeam cum se rostogolesc buzele rujate și părul pieptănat după un covor sau intră sub pat plăcuța de aer de pe un deget arătător și amenințător. Îți mai întorceai capul și atunci eu făceam semn zîmbind că mai durează, apoi cînd reveneai îmi așezam fruntea pe spatele rece și fără să ai habar îmi dezlipeam ácele galben arămii, le dezlipeam încet și nu simțeai, nu simțeai pentru că la început nu doare, cădeau direct înăuntru ca niște plicuri de scrisori, făceam așa ca să înceapă odată să-mi pară rău și să trec la revanșare, S, vreau să mă revanșez, și odată începută părerea de rău să mă descotoresesc de gest, oricum era un gest la întîmplare, și părerea de rău să restabilească totul și să aducă un nor în locul ácelor, să am fruntea pufoasă, de parc-ar fi căptușită cu un strat de spumă de ras. Știam că mă pot baza pe tine, dar mie îmi era dor de propriul umăr de ghips, voiam să am propriul umăr de ghips, să nu sun la soneria de pe spatele tău ca să trebuiască să zic, să zic, ce să zic, așa și pe dincolo, oricum, acum soneria se cerea folosită iar în degetul de pe sonerie se forma deja descurajare și retragere, mă gîndeam să fac o listă cu toate retragerile mele chiar din mijlocul acțiunii, așa sunt eu de cînd mă știu îi ziceam încet spatelui tău arămiu, mă retrag în timp ce fac un pas în față, am un zid mic în piciorul din față, și o energie care se evaporă fix cînd sorb din priviri, atunci te întorceai de parcă soneria se transforma în clopot tocmai pentru aceste cuvinte, știam că orice aș fi zis mai departe clopotele rămîneau, că urmau să rămînă acolo pentru toate cuvintele, oricît de bine le alegeam, clopotele nu mai dispăreau, de-asta se deșiră mîna pentru că nu se poate deșira capul, ziceam la final în cinstea clopotului cel mare. Cînd ți se încălzea spatele știam că ácele trecuseră cu bine și drept răsplată, prindeam avînt