Zimbrul de cretă

Din mînă se ridică un perete, e prăfos și cald, în degete coboară un zimbru de cretă. Sub imensa încărcătură, fiecare deget e o fisură ușor de pisat, un animăluț alb e șlefuit înăuntru de frică. Să te lingi pe degete ar însemna să lingi un pilon de șira spinării. Din degetul pisat coboară zimbrul cretă și se zbate pe limbă, zimbrul se desface în săgeți cît un picior de furnică, gura e tolbă de furnici. Se deschide, și cîte-o furnică e expulzată cu viteză în te miri cine, cade te miri cine, se prăbușește te miri cine răpus de-o săgeată furnică cu două aripioare încordate și lustruite. Restul furnicilor sunt împinse înapoi, peste noapte capetele lor sunt înmuiate în apă, iar apoi fiecare furnica e cufundată mai departe în pirotehnie. Dimineața mănîncă stronțiu pe pîine, gura e o cămăruță fosforescentă. Cînd deschid gura mea frapantă, ziua acționează ca o flacără de gaz și capetele de furnică strălucesc în te miri cine. Degetele se întăresc la loc și animalul șlefuit se lipește pe buze