Corpuri de iluminat

E plină casa de ștechere și cabluri de lumină, îl învăț pe eduard cum să umble în vîrful picioarelor și să ocolească bălțile fierbinți de lumină, în călcăie avem deja o tijă, o șlefuire care se înalță în corp, ca o tulpină de neon dintr-un pămînt cu bulgărași strălucind roșu oranj. Umblăm de mînuță prin casă, ne prefacem că e uriașă și că îl căutăm pe S, avem în corpușoare flori magnetice rupte din panouri publicitare, cu polenul lor care se depune pe pereții de cuvă ai corpului sub formă de aluminiu pulbere. Capetele noastre conțin medalioane cu fire de iarbă și insecte galvanizate, sudate în foițe subțiri de argint. Degetele noastre sunt plăcuțe semiconductoare, meșterim la cutia de televizor de parcă e lada cu jucării. De pe piept cruciulița e alungată ca o foiță de aur. În cruciuliță pieptul e adus mereu în centru. Cînd ne îmbrățișăm o căldură radioactivă se desprinde, din cap sunt expulzați snopi de cuarț și arcuri, așa îmbrățișarea călătorește spre propria-i estompare, cum ar spune cineva. Snopii au o viteză atît de mare încît destramă tot ce le iese în cale, hainele puse la uscat, uscatul, perdeaua, frunzele de afară, afară, capul unei doamne, doamna, îmbrățișarea destramă o pietricică încălzită la soare, îl destramă pe soare