Introducere.

Introducere.

When me they fly, I am the wings (Emerson)

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile

luni

Ruxandra Cesereanu in:



(*sterpelite de pe net, textuletzele)

Femei la sfârsit si-nceput de mileniu

Femeia gonflabila:

Eu sunt un bisturiu visându-si floarea. Nu fac ce vreau, ci fac ce urasc. Caci binele pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac. Bârfitorii mi-au spus ca sunt o Marie Magdalena de sârma ghimpata, o regina moarta, papusa pe care Gogol o purta cu el, prin gubernii, scormonind dupa suflete moarte. Odinioara stateam toata ziua chircita într-un cufar, doar noaptea zâmbeam si ucideam. Astazi sunt obiect de lux în sex-shopuri. Nu am miros, privesc fix, nu vorbesc, nu respir, nu aud. Nu sunt nascatoare de Dumnezeu, dar sunt muta si înteleapta. Nu ma nelinistesc nici trupul, nici frumusetea trecuta, nici moartea. Chiar daca îngeresele m-ar sfatui sa ma caiesc, eu stiu ca suferinta mea e altfel. Se spune ca sunt o Magdalena de sipet, trista si încercanata. Nu am organe, nici parinti, fiindca sunt fiica zeilor curati de gumilastic. Bordelurile sunt pentru mine niste provincii ale milei, iar schimbarea la fata nu exista. În mine nu este decât ordine si frumusete, lux, calm si voluptate. Suflarea mea nu are halou ca la sfintele biciuite, iar trupul meu de sera e un copil debil, cu picioarele scurte si capul diform. În cartile de joc sunt dama de verde, cheala, naiva, cotropitoare, ruda papusii mecanice, izbavitoarea lui Casanova. Sunt sora de caritate a barbatilor cruzi într-un razboi de trisori. Nu am visuri si nu pot sa musc buzele nici unui iubit de ocazie. Nu ma misc printre cratite, la bucatarie, ca orice femeie. Unii mi-ar spune mireasa, de n-as fi pacatoasa. Eu nu am haine, nici tata si mama, ca sa-mi sarbatoresc ziua de nastere. Iar venele mi-s împietrite. M-am maritat de o mie de ori, dar nu am sorbit niciodata sampanie si nu am plâns niciodata. Nu mi-am plecat niciodata urechea la cleveteli, desi rauvoitorii m-au poreclit radasca alba sau femeia-crab. Îndragostitii mi-au spus ca viseaza sa-mi taie beregata în fiecare noapte, ca sa-mi zareasca sângele spaimântator.
Trupul mi-e gol pe dinauntru ca o cochilie, un spânzurat batrân doarme în mine de multi ani. Sunt stearpa, sunt hulita, sunt binecuvântata. Semnul meu este luna urcând. Barbatii tineri m-au biciuit în public, iar cei batrâni nu au voit sa stie de gloria mea diafana. Eu sunt Suzana de jeleu. Sau, poate, Maria, Fecioara, sclipind fara prunc. La mine vine cel singur si neasemuit care îmi spune ca sunt femeia-fierastrau. Pielea mi se schimonoseste ca la manechine, dar nu pot sa ma sinucid. Dac-as fi vie si as avea par pe crestet, as sterge cu el picioarele lui Iisus. Stau lenes în carnea mea de cauciuc, în timp ce-o servitoare cu dintii ascutiti si-nfige ghearele în mine. Am primit scrisori de la câtiva parinti care vor sa m-adopte, milionari care vor sa ma-nchida în cusca printre alte papusi de plastic. Cumparatorii mei m-au atins ca niste orbi. Nu m-am împotrivit. Am fost ucisa de-un fier de calcat încins. Trupul meu de cauciuc mi-a fost si giulgiu si rochie de bal.

Femeia cu mult înainte sa devina gonflabila:

Turbata sunt. Oasele mi le zdrobesc de-un zid în vid, despicata mi-e inima si pâlpâitoare ca o sopârla. Eu sunt o zebra cu maruntaiele în afara, ursoaica ce dorm în casa de blana si carne. Cine-ar putea sa-mi aduca papusile carora le-am smuls capul, dar pe care le-am hranit în copilarie, cine-ar putea sa-mi mai daruiasca întâia sarutare ce avea cornite de miel? Eram o fetita sumbra, cu platosa, apoi am ajuns femeia fluturelui cap-de-mort. O pasare flamingo mi s-a-ncolacit la brâu ca o centura de castitate. Trupul meu nu-i un patinoar de târât, ci un loc de uitare, ca sa ma ierte cei care ma zdrobesc în picioare fiindca nu-i vreau. Tesatura pielii mele e greu de urzit si mult naucitoare. Ghilotina smerita îi spun trupului, mârtoaga iezuita. Un singur ibovnic de lebada neagra asteapta ghilotina mea, dar acesta-i dus cu mintea prin deserturi si taigale de cianura. Sunt o calugarita hirsuta, rasfatându-se în razboiul prafos dintre suflet si trup, cu botine de lac si rasa multicolora si-o cruce cât un pumnal la sold. Dantuiesc mereu în odaia capului, apoi îmi sfârtec rasa de sub care iese o armura zbârlita, cu solzi de lupoaica. Marijuana, iata numele meu de taina. Sfânta Gheorghe din mine înfige sulita în burta de bronz a dragonului. Dar, oare, nu sunt eu o mare pacatoasa a gândurilor de taina, cele pe care le tii sub limba ca pe bomboanele mentolate ce te trezesc chiar si din morti? În capul meu i-un arici înzapezit, în inima mea, o vulpe somnambula, în trupul meu, o serpoaica niciodata descolacita si oarba. Cine sunt eu, barbat sau femeie? Înot nevrotic si ma lipesc de curcubeie. Trupul mi-l frec de ziduri, mintea mi-o scormonesc cu har neînflorit, cretina deliciilor sunt eu si de la treizeci de ani am murit.

Canibala:

Când noptile se fac violete si suna, îmi pipai iubitii si iubitele pe inima blânda, acolo unde sângele barbat o cauta cu sfiosenie pe sora sa femeie. Am mângâiat barbati tristi, cu par pâna la brâu împletit, si femei vesele, rase în cap. Moartea mica era binecuvântata, traiam cu ea pe sub pielea de schimb. Prieteni râvniti cu bocancii calca pe fata mea singura, ei tropaie lânga casa cu lacrimi si-ncep sa-mi spuna povestea camasii de forta care nu adapostea pe nimeni. Dac-ar fi sa deschid portile de cenusa, lacate grele ar izbi gura mea si ar sfâsia-o, astfel ca perdele negre sa nu acopere soarele. Hei, frati si surori ale crimelor pufoase de tinerete, prea putina mila va cer, dar furie-ndeajuns si o scara a singuratatii. Târfa polara, carnivora, este inima mea, caci, daca nu as saruta oasele visinii ale amintirilor, cine-ar mai crede povestile noptatice si-ntrebarile mirosind a oleandru? Pastram dintii de lapte ai iubitilor ca pe scoicile slefuite ale unei mari disparute, de parca gura lor ar mai fi spus si acum vorbele sfinte de odinioara. Învelit în staniol chipul meu se rasucea luând aminte la sarutarea trimisa printr-o pasare de prada de cine stie ce întristat. Mâncam din mine câte putin, mai întâi îmi tineam coada de cal între buze, îmi mâncam degetele ca niste pesti transparenti si naravasa voiam sa beau vinul propriului trup. Voiam sa aflu o clipa în care moartea sa fie egala cu viata, ca-ntr-o clepsidra de nisip. Îmi apasam venele, zvârlindu-le apoi ca pe niste cutii goale. Împatimirea mi-a fost tatal dintotdeauna. Doresc în mine ceea ce urasc în altul. Va trebui sa mor si eu cândva, roti uriase ma vor zdrobi si ultima picatura de sânge se va rostogoli. Sunt pestele nespintecat, cu un inel negru pe o mâna taiata de om. Cine va mânca din mine cu bucurie va tine la singuratate si mult va avea ce sa daruie.

Cretina deliciilor:

Am coapse paranoice si sâni de anticar. Ma sui cu pantofii de pâsla în patul suav si firav de papusa disperata, cu ochii scosi, cu parul smuls. Fac i-ha ca un magarus cu buzele rujate sângeros. Unghiile indigo ca niste ametiste de sera mi se înfig în perete, sufletelul meu se ridica la cer, sparge acoperisul, loveste soarele. Pielea mea de lotus alb ma-nfricoseaza. Ma cobor în trupul de vrabie gri si-astept sa nu-mi bata inima ca un clopot stricat. Nu am nici o casa de izbavire, ca sa nu mai fiu îngereasa cu aripile tocite. Perna mea miroase a Emma Bovary, a Sfântul Augustin pe vremea când era pacatos prafuit. Plictiseala mi-a crescut pe frunte ca o lipitoare. Îngerasii bâzâie în jurul meu. Ma sinucid clarobscur si jet de sânge sfânt ma-nvapaiaza din cap pâna-n picioare. Nu vreau sa ma-nhate moartea cea lacoma, cu falange trosnind. Nu vreau sa iernez la ospiciu. Injectiile ma fac ferfenita si lin îmi intra-n sânge un cutit. Violacee stau în camera cu gratii si oasele mi se lovesc la miazanoapte. Inima mea fosforescenta pocneste, chipul fainos lumineaza nebuneste, ochii de sticla mi-e frica sa-i scot. Iar sufletelul cu dintii lui de lapte musca ori crantane moarte, decapitând îngerii care m-asteapta s-ajung, fâlfâind beata.

Tristana:

Marturisitoare sub soarele negru ma bucuram de monstrii molateci ai sufletului, jupuindu-i ca pe trupurile unor mânji batrâni. Noaptea cadea în mine ca un smarald, îmi înverzea parul si buzele. Eram o mica mireasa vestita-n amurg, cu venele amutite. Dar grea era tristetea, moartea si singuratatea, pecetluindu-se una pe alta cu iertare. Umflata de rosu, inima mea tremura ca în fata unui gelos ucigas. Poate ca ochii mei sunt prea obositi ca sa mai vada lucrurile solzoase dintotdeauna, poate ca mâinile nu mai vor sa se-nfiga în singuratatile desfrânate din oglinda. Ce n-as da sa ma mai pot tulbura de ceva, chiar si de-o subreda iubire cu picioarele taiate, chiar si de neputinta cutitului vechi, zacând pe fundul marii ca un peste liber al mortii. Sunt logodnica paingilor si gâlgâi pustie de dragoste, iar sângele meu cu trei capete se zvârcoleste cu labele moi, bâjbâind ca un batrân betivan printre felinare. Cândva mirese sovaielnice vor tavali în cloroform nechibzuitul meu suflet si sângele iernii va duce spre nord nopti rece de mângâiere. Sa plâng macar o data, caci, dupa ce ochiul s-a smintit, lumina-i mai galbena ca înainte si lasa moartea moale lâncezind. As putea sa nu ma supun carnii sau diavolului, dar nu as fi mai presus decât ceilalti, fiindca nimic nu se face în dauna sfintilor. S-a spart fiola trupului meu ca un batrân cu tichie pe crestet.

Imaculata:

Trupul meu e un vitraliu, cranii de prelati violeti îmi stau la picioare si cânta. Lacrimatoare si verticala stau în lumina smântânoasa a noptii. Spinarea mea alba e far. Sunt nascatoarea unui singur fiu, cea venerata de mii de barbati nesfinti si singuri. Coapsele mele de wolfram sunt foarfece pentru necredinciosi. Pelerini obositi se târasc prin mine si luna suiera. Dantelareasa sunt si croitoreasa a sfintilor. Pulpele mele surde clinchetesc în urechile prealumitilor, pântecul meu cetos e ucigas vestit. Ca o serpoaica ma dezbrac de piele si-n urma mea ramâne mireasma de somn. Sunt animalul râvnit când suna cornul de vânatoare. Dar parc-as fi si o pensionara argintata-ntr-un borcan de spirt la muzeu. Eu dorm în cloroform si urc cu ascensorul în vazduh.

Încochiliata:

Amutesc în cochilie, bucurându-ma de boala trupului, desi o pasare dintre coaste, cu aripi ciunge si paroase, îmi striga ca sunt moarta din noaptea reînvierii carnii. Dac-ar fi iarna as crede ca viata-i o mireasa canceroasa, dar vara singura mea pofta este sa simt kilogramele de spaima înghesuite între vertebre. Oasele mele sa fie vânturate la poarta orasului, în timp ce înca mai beau o sticla de vin otetos. Uneori visez asul de trefla si cer sa fiu culeasa ca floarea de urzica cea fara de miros. Va spun tuturor ca nu sunt doar ceea ce vreau sa fiu. Capul meu taiat zace lepadat la marginea patului de nunta. Nu mai ramâne din mine decât cochilia goala. Privesc înapoi, sunt plina de patimi, plec singura spre odaia mirosind a liliac si zâmbesc fericita ca dupa avort.

Blestemata:

La jumatatea vietii coborând am aflat ce-nseamna sa mângâi cu un cutit. Desenam pe piele o harta a vietii si sângele arunca din mine rubine slefuite. Tineam cutitul lipit de sânul stâng si el se încalzea de la inima mea. Mi se deschideau dintr-odata ventriculele si-atunci ma tulburam lovita de o lumina neagra. Voisem, cândva, sa-mi tai parul si sa ma calugaresc în sfintele vremuri ale tineretii. Cutitul era tatal meu. El ma învatase sfârtecarea diavolilor, el îmi cântase în noptile reci când singuratatea ma izbise peste chip. Si tot el îmi strigase pe când muscam din preaobisnuita moarte, ca sa nu ma înspaimânt. Cutitul acesta era viu în zona-nghetata a creierului meu. Pe când în alba camasa de noapte stau în genunchi si ma rog, cutitul îsi face culcus între vertebrele delirate. Eu însami sunt el, dumnezeul lucios de otel.

Femeia-cruciat:

Sunt femeie si numai femeie. Lumina îmi cade din par pe umeri. Haituita în acest orfelinat de oase care-i trup, am coastele stridente si carnea obosita, fara putinta de a sti prea multe despre mine, ca despre inima verde a copacului ucis de fierastraie. Nu am nici prima însusire a sfintilor, dar sunt singura ca maruntaiele propriei burti. Am chipul negru, turbat. Ajuta-ma, Doamne, sa scap, sa nu fiu femeie. Si cruciada ta va fi nu de carne, ci de-ntuneric fara trufie. Putina lume o sa ma înteleaga sau o sa ma ierte, fiindca mi-este sortit sa fiu chiar singura femeie a cruciadei. Parul lung îmi curge din coif ca un peste negru. Calul mi-e tata si lancea, frate. La gât am o cruce cu muguri. Iar Iisus e ruda mea trupeasca. Îmi fac cruce cu degetele maiestre si-mi pun dantela galbena pe chip. În noptile amiezii spulber corabia de muselina a trupului, împroscând cu mireasma tacuta a tineretii mele. Simt cruciada în mine ca o pâine calda si-mi spun sa nu fiu ca o mânza, sa nu ma napustesc la Dumnezeu. Beau vinul ca un barbat, lancea mi-o-ntind în soare si-mi curat sângele de noroi. Simt pe frunte pecetea luminii si fosnetul inimii înspaimântate. Din gura mea picura lichidele fricii. Îmi spun sa nu ma las fulgerata de sminteala. Ma tem ca voi zacea dezsingurata si-mi apas crucea pe piept ca o mâna tânguitoare. Beau sampanie si vreau sa mor, fiindca sunt singura femeie a cruciadei. Nimeni nu ma vrea într-atât încât sa-mi taie capul. Doar cersetoarele, care cred ca-s barbat, îmi ling talpile cu fervoare. O, Doamne-al meu, cât te-am mai cautat, ca sa nu fiu femeie. Sa ma îmbii surâzator la întreceri, sa ma pui la-ncercare. Iubirea mea e grea si puternica si nu are nevoie de lacrimi. Vreau sa manânc din inima ta rosie si beata sa tip Ave. Sira spinarii mi-e de pucioasa si am trei sâni logoditi. Acum simt în gura o cruce de miere. Luna îmi crapa fruntea si iese goala din casa. Inima mi se-nfragezeste de sânge tânar. Pacatosii râvnesc sa ma linseze, fiindca ma banuiesc a fi o sfânta jefuitoare de mormânt. Cu biciul am fost facuta femeie-cruciat si m-am zidit. Eu sunt un bisturiu visându-si floarea.

4 comentarii:

rux ces spunea...

sa stiti, insa, foxy j, ca aceste texte sunt niste poeme din varii volume de-ale mele (zona vie, gradina deliciilor, femeia-cruciat, oceanul schizoidian), pe care le-am aranjat in proza (cu iz teatral) pentru un cerut monolog de pus in scena de catre un regizor destul de in voga. pina la urma regizorul nu a mai fost interesat, iar eu am ramas cu poemele aranjate in proza (si am zis sa le folosesc cumva, chiar daca ele sunau a remake fals!).

Anonim spunea...

sunt "mo(n)strele" mele furate, inhalate in proportii limitate. le citesc si le recitesc "atenta".


cand le-am gasit pe net, m-am speriat de ele. le-am copiat in locul meu cu ochii aproape inchisi. scrise in felul acela intimidant in care numai reprezentari ale subconstientului nedomesticit pot sa sperie in intruchiparile lor, mi-a venit sa zic "parca-s randuri sfinte de ruxandră", si, pe loc, mi-a fost teama de ele, ca erau randuri pline de farmece (pacalitoare pentru mici-naivi). si am citit asa, cu ochii pe jumatate intorsi dinspre ele, (asa cum fac cu orice cuvinte infasurate in texte, si despre care intuitia mea isi formeaza avertizarea ca o sa fie unele care sa ma tulbure, le citesc "distrata").
sunt monstruoase. asa ca, asta da vocatie a irealului in poezie (sau a Nocturnului, cum ar zice Sabato. el zice ca femeia e toata inconstienta, irationalul, misterul; misto, nu? si cand gasesti randuri in forma celor de mai sus, simti o satisfactie speciala, ca un fel de adeverire, lucrurile se leaga, chiar daca nu sunt de forma celor demonstrabile)
sa nu va sperie atitudinea mea sedusa, e una foarte constructiva :)


stiti ca cititorii indragostiti de scriitorii "lor" isi amana plonjarile? amanarea e nostalgia.
Viitorul imi pastreaza " farmece", urmeaza sa...dar farmece ale caror puteri stau si in presimtirile mele, doar ale mele.


(dar nu toate se gasesc, sau uneori, din motive prost administrativo-postale, ele-cartile sa nu ajunga la cititor, mda)

rux ces spunea...

da, portretele acestea sint niste femei "monstruoase" si intentionat redundante, exacerbate. dar, oare, nu tocmai "monstrii" sint cei prin care exorcizam cel mai adecvat spaimele, facind lichidele fricii sa isi gaseasca o scurgere fireasca? Sabato stia el prea bine ce stia, caci a folosit gaselnita orbilor (in "Despre eroi si morminte", dar si in "Tunelul" si, fragmentar, in "Abadon, exterminatorul") pina la epuizare simbolica si psihanalitica.
daca as avea o adresa fezabila si un destinatar ceva mai putin piezis si abscons, foxy j, v-as putea trimite si alte plonjari (nepublicate) spre testare. caci asta inseamna comuniune intre auctore si cetitoriu, atunci cind acestia au in nume acelasi cuvint intemeietor si nuante inrudite de culoare.

Anonim spunea...

adresa mea (de mail) e jeniact@yahoo.com

wide open...caci de-abia astept!