Ce structură învălmăşită au unele stări, parcă sunt nişte meteoriţi veniţi din spaţiu, şi la impactul cu lobii şi emisferele, aceste plăci tectonice sub care mişună viermi cerebrali foarte fierbinţi, ce vor să pareze zdruncinarea, meteoriţii se vaporizează instantaneu şi trebuie să îi înţelegi holbîndu-te temeinic la suevitele şi tektitele lăsate în urmă: ce Dumnesito e aici?! Şi nu-i uşor! Te cutremuri în faţa lobilor şi emisferelor, le faci un circ de toată mîndria, le dai de ştire că data viitoare cînd aterizează corpuri străine mai bine să-şi retragă auzul şi mirosul, pipăitul şi gustul, văzul şi mişcarea, aceste stranietăţi oricum nu folosesc acum la nimic, să lase pe seama altor planete organ interpretarea meteoriţilor. Şi-n timp ce te mănîncă condrulele de pe pielea creierului, îţi pui frumos ochelarii şi începi să descifrezi, c-aşa vine la îndemînă, să descifrezi, în loc să te laşi în seama lor, să te ducă, să pluteşti în largul Lor ca o bărcuţă, pînă pleacă, pînă se retrag şi te reîntorci cu bine pe marele uscat, mai bine să descifrezi, ca să le poţi numi, ca să ştii o treabă. Şi-n mijloc aceste pete de cer întunecat, această lentoare, aceste firicele de vis, această plutire, această-n-neştire. O gîfîială din cromit, un suspin din piroxen, un nod în gît din grafit sau spinel, aşa se descifrează. După aia poţi să scrii cu litere mici dedesupt, ca să să ştie c-ai pus piciorul acolo: "acolo am înlemnit, deşi mă ţinea de mînă", "acolo am recitit scrisorile acelea", "acolo am aflat în sfîrşit!", "acolo pur şi simplu nu făceam nimic" să apară scris pe dîrdîiala magnetitului din piept, un exemplu să zicem. Să iei rocă cu rocă din tine şi apoi să pui rocă peste rocă scrisă înapoi. O, vai. Nu ştii decît să te înfăşori în propria piele, foarte scorţoasă şi tare acum, crezînd c-ai intrat într-un cocon pufos şi călduros, că vei fi şi tu, rotund şi lustruit ca o bombă, însă din iută şi silicaţi. Şi aşa înfofolit şi chircit să stai faţă în faţă cu ele, ele sclipind în retina ochilor ca şi cum ar fi scîntei sărind din foc aprins, pînă la urmă un fel de meteoriţi ai marelui roşu, şi ele. Pînă la urmă un fel de meteorit al tău şi tu, noduros, solid, metalic, venind dinspre tine cel moale lovind
When me they fly, I am the wings (Emerson)
Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile
marți
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 comentarii:
catre dumnesito avem si noi intrebari de pus! destule...
ihi! puneti-le! de fatză cu mine! :D
de ce dumnesito e mititel? de ce dumnesito suna a smirghel?
nu ştiu, de la distanţă aşa se vedea! pesemne era un înger păzitor şlefuind întrebările cu şmirghelul în Atelier! ca să le trimită şlefuite mai departe...
gtrist şi nesuferit aşam. şi împachetat fuarte tandru şi gtrist.
dumnesiciul zici? sau îngeruşu şlefuitor?
nu prea sunt de acord :)
tooo'tuuu
foarte frumos!!!
'lţumecx :)
Trimiteți un comentariu